Lucrări pentru realizarea reţelei de canalizare pluvială pe Şoseaua Petricani

Arhiva

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, începand cu data de 5 august, se vor efectua lucrări pentru ”realizarea rețelei de canalizare pluvială, relocarea și protejarea rețelelor” pe Șoseaua Petricani, respectiv intersecția cu Șoseaua Fabrica de Glucoză din sector 2.

Lucrarea va fi realizată fără închiderea circulaţiei autovehiculelor sau pietonilor, în partea carosabilă, cu asigurarea unei benzi de circulaţie pe sensul afectat de pe Șos. Petricani, precum și în intersecții.
De asemenea, se va asigura circulația protejată a pietonilor pe trotuar.

Restricțiile din partea carosabilă se vor finaliza până cel târziu la data de 13 sptembrie, iar în situația în care lucrarea nu va fi realizată în întregime până la această dată, restricțiile necesare lucrării se vor executa în continuare doar noaptea, în intervalul orar 22.00-06.00, sau în zilele de sâmbătă și duminică.

Politia solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.