Taxă pe zahărul din băuturile răcoritoare!

Guvernul vrea să introducă o taxă pentru băuturile răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr. Măsura ar putea intra în vigoare din septembrie.

Astfel, la propunerea Ministerului Sănătăţii se are în vedere introducerea sub formă de acciza nearmonizată a unei taxe pentru băuturile răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr de cel puţin 5 grame la 100 de mililitri (ml) pe produs.

Guvernul discută săptămâna viitoare un proiect în acest sens.
Dacă se va aplica, prețul litrului de băutură răcoritoare va creste cu aproape un leu.

Măsura are ca scop descurajarea consumului de produse nesănătoase. O astfel de măsură există în mai multe state europene, ca de exemplu în Marea Britanie (model pe care la avut şi România în vedere), Danemarca, Franţa, Ungaria şi Finlanda.

Autoritățile spun că un român bea 80 de litri de băuturi răcoritoare, cu continut ridicat de zahăr, pe an.

Măsura face parte dintr-un pachet de măsuri care mai prevede creșterea accizelor la tutun, reduceri ale personalului bugetar si eliminarea unor sporuri de care beneficiază funcționarii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.