Daniel Tudorache: Viitorul câștigător de la Wimbledon va veni din Sectorul 1!

Edilul Sectorului 1 Daniel Tudorache și Ion Țiriac au semnat, astăzi, un protocol de colaborare între Primăria Sectorului 1 și Federația Română de Tenis (FRT).

În baza acestui protocol, Primăria Sectorului 1 va susține din punct de vedere financiar refacerea terenurilor de tenis și reconstrucția vestiarelor din cadrul bazei sportive a FRT din Parcul Eroilor, a explicat Daniel Tudirache.

Edilul din Banu Manta spune că proiectul aparține FRT, care este și proprietara terenului. Investiția va viza amenajarea a 11-12 terenuri de tenis pentru antrenamente plus vestiarele necesare.

Ion Țiriac a subliniat că este o întoarcere la normalitate. O comunitate locală prosperă, cum este aceea a Sectorului 1, trebuie să investească în baze sportive. Pentru că, acolo unde există o bază sportivă, se strâng și copiii și, astfel, se dezvoltă sportul și apar viitorii campioni, a explicat fostul mare tenisman Ion Țiriac.

Daniel Tudorache și-a exprimat disponibilitatea de a investi câți bani este nevoie în refacerea bazei sportive a FRT și speranța că mulți dintre copiii care vor juca tenis acolo vor fi din Sectorul 1.

„Îmi doresc ca viitorul câștigător de la Wimbledon să vină din Sectorul 1”, a declarat pentru București FM Primarul Sectorului 1.

Puţini îşi mai aduc aminte că în spaţiul dintre Opera Română şi Spitalul Municipal, în Parcul Eroilor, închis parțial de ani de zile pentru construcția magistralei-fantomă de metrou M5, a funcţionat, încă din 1901 și până în pragul Revoluţiei, „Tenis Club”. .

Tot aici, s-a desfăşurat meciul de Cupa Davis din 1948, încheiat cu rezultatul de 2-3 cu Franţa, cu Gheorghe Viziru şi Cristea Caralulis în echipa României, meci devenit istorie.

Şi mai puţini sunt aceia care ştiu că, alături, înainte de război era stadionul de fotbal al cândva celebrei echipe „Carmen”, predecesoarea interbelică a actualei echipe „Dinamo”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.