Primăria Capitalei vrea să facă un recensământ al animalelor de companie

Sursa foto: Cristina Toma

Primăria Capitalei vrea să facă primul recensământ al animalelor de companie din oraș. Animalele cu proprietar vor fi numărate pentru prima dată în Bucureşti.

Un proiect în acest sens este pus în dezbatere publică până pe 12 septembrie pe site-ul Primăriei Capitalei. Recensământul va dura 2 ani și va fi făcut de ASPA.

Proprietarii animalelor trebuie să declare ce fel de animal deţin, ce rasă este, specie, culoare, talie, sex, vârstă.

De-asemenea, trebuie să anunţe şi dacă acesta dispare, e înstrăinat, moare sau face pui.

Proprietarii care refuză sau uită vor fi amendaţi cu sume curprinse între 200 şi 800 de lei:refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor – cu amendă de la 400 la 800 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului – cu amendă de la 200 la 600 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătării unui/unor animal(e) – cu amendă de la 200 la 600 de lei.

În urma recensământului se va face un Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar. În România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie. Se aproximează, însă, că ar fi 11 milioane, dintre care 4 milioane câini şi 4,2 milioane pisici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.