Parcul Cișmigiu, reabilitat prin defrișare?!

Șeful Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), din subordinea Primăriei Capitalei, Alexandru Albișor, a declarat, în fața consilierilor municipali, că trebuie defrișați copaci, pentru că nu crește iarba din cauza densității prea mari a copacilor. Asta în vreme ce consilierul municipal Alexandru Gâdiuță acuză că, potrivit proiectului de reabilitare a Parcului Cișmigiu, urmează să fie defrișați arbori sănătoși, iar primarul general Gabriela Firea dă asigurări că nu se vor face în nici un caz defrișări.

Foto: Adriana Baciu

Șeful ALPAB a recunoscut că, în proiectul de reabilitare a Cișmigiului, există o planșă numită „Defrișare arbori sănătoși/monumentali”. Dar ar fi vorba fie despre copaci sănătoși care nu ar avea ce căuta într-o grădină istorică, precum Cișmigiul, fie despre arbori monumentali, dar bolnavi.

Oricum, potrivit domnului Albișor, în Cișmigiu ar fi o densitate prea mare de copaci și, din cauza acestora, nu ar crește iarba. De aceea, unii copacii trebuie defrișați, pentru a crește iarba.

Conform primarului general Gabriela Firea, cine va dori să facă defrișări în Cișmigiu va pleca acasă. Așadar, așteptăm demisia directorului ALPAB Alexandru Albișor!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.