Inspecţia Judiciară face verificări în cazul de la Caracal

Inspecţia Judiciară a anunţat că s-a sesizat din oficiu şi a dispus verificări în legătură cu modul în care au fost respectate dispoziţiile procedurale de către magistraţii implicaţi în instrumentarea cazului de la Caracal.

De asemenea, Inspecţia Judiciară verifică circumstanţele în care au fost date publicităţii presupuse informaţii vizând derularea anchetei penale de către o asociaţie profesională a magistraţilor.

Potrivit unui comunicat al IJ, inspectorii judiciari vor efectua verificări prealabile în aceste cauze pentru a stabili dacă există indicii cu privire la săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Sâmbătă, Asociaţia „Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” a transmis, într-un comunicat de presă, cronologia evenimentelor din perioada 24 – 25 iulie, în cazul dispariţiei adolescentei din Caracal.

De asemenea, Asociaţia spunea că datele cunoscute de procurori indică faptul că niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 pentru că ar fi auzit ţipete.

„În cauză au fost supravegheate toate numerele de telefon disponibile şi cu privire la care exista o suspiciune că aveau legătură cu cauza, în condiţiile legii, în încercarea de a identifica locul unde este victima. Victima nu a dat informaţii la 112 despre vreun service, ci doar a spus că vede un copac, un gard roşu, un brad, câinii şi un autoturism. Localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case deoarece atât permite sistemul utilizat de aceştia. În cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR”, explica Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.

Asociaţia preciza că niciun procuror nu le-a interzis poliţiştilor să intre în locaţie, aceştia comunicând că nicio activitate nu se auzea şi nu se observa în interiorul curţii sau al casei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.