Cartoful tras în țeapă, imaginea Revoluției din ’89, după 30 de ani …?!

Vorbe frumoase, la asta ne pricepem de minune. Toți vorbim despre respectul pentru eroii neamului, despre cinstirea memoriei înaintașilor care au făcut sacrificiul suprem pentru țară.

Diriguitorii urbei noastre vorbesc încă și mai frumos despre faptul că patrimoniul arhitectonic și monumentele de for public, zestrea istorică a Bucureștiului, ar reprezenta și un important capital, o resursă de dezvoltare, ce ar putea atrage cât mai mulți turiști către „Micul Paris”.

Toate aceste vorbe frumoase nu fac doi bani. Clădirile istorice și monumentele de for public ale Bucureștiului, ale noastre ale bucureștenilor, sunt fie în ruine, fie vandalizate, fie mâzgălite cu vopsea de tot felul de gânditori de profundă factură neandertalienă, care își exprimă pe ziduri și pe socluri de monumente dorințele și frustrările lor, cel mai adesea de natură sexuală.

Spre exemplu, Ansamblul monumental „Memorialul Renașterii”, dedicat Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, deși este amplasat în centrul Bucureștiului, în fața Ministerului de Interne, clădire păzită strașnic de către Jandarmeria Română, se află într-o profundă stare de degradare, fiind mâzgălit cu graffiti iar unele dintre bucățile de marmură ce plachează soclul lipsesc sau sunt sparte.

Skaterii care fac acrobații în piațeta din jurul monumentului, băieți de 14-16 ani, pentru care Revoluția din 1989 este un eveniment din trecutul îndepărtat, au contribuit în bună măsură la distrugeea plăcilor de marmură. Skate-urile lovesc de fiecare dată, la fiecare săritură, marmura și mai produc câte o fisură, mai sare câte un ciob …

Desigur, există voci care vorbesc despre o posibilă relocare a monumentului și lansarea unui nou concurs pentru realizarea unui alt monument care să omagieze jerfta românilor din 1989.

Oana Zaharia, șefa Administrației Monumentelor Istorice și Patrimoniului Turistic din subordinea Primăriei Capitalei, spune că a primit numeroase sesizări de la cetățeni privind starea de degradare în care se află monumentul. În urma acestor sesizări, Municipalitatea ar fi solicitat, în urmă cu un an de zile, Guvernului României preluarea în administrare a monumentului, aflat actualmente în administrarea Ministerul Culturii.

Oana Zaharia directorul general al Administrației Monumentelor, mai spune că așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern prin care se transmite monumentul din Piața Revoluției în administrarea Primăriei Capitalei pentru a începe lucrările de reabilitare și că nu se pune problema relocări monumentului în acest moment.

Oricum ar fi, deocamdată, starea monumentului, pe care skaterii fac acrobații iar grafferii își exersează talentele îndoielnice demonstrează clar cât respect nutresc bucureștenii față de evenimentele de acum 30 de ani, dar și cât le pasă autorităților, locale și centrale, de monumentele de for public ale Bucureștiului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.