Ministrul Transporturilor, implicat într-un accident rutier!

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat luni dimineață într-un accident rutier, informează Ministerul Transporturilor care precizează, însă, că demnitarul nu se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.

”În cursul zilei de astăzi, autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, a fost implicat într-un eveniment de circulație. Menționăm că ministrul Transporturilor nu conducea respectivul autoturism. Instituțiile abilitate desfășoară cercetări cu privire la circumstanțele producerii evenimentului respectiv”, se arată în informarea transmisă de Ministerul Transporturilor.

Accidentul a avut loc în apropierea Gării de Nord în timp ce ministrul se deplasa către sediul Guvernului.

Potrivit Poliției Rutiere, luni dimineață în jurul orei 10:00, s-a produs un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate 2 autoturisme în mișcare și 4 staționate.

”În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testați, rezultatul fiind 0”, precizează Poliția Rutieră.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.