Începe BRD Bucharest Open 2019

Spre bucuria iubitorilor tenisului de câmp din România, ediţia din acest an a turneului BRD Bucharest Open se desfăşoară tot la Bucureşti.
Pe lângă cele 100 de jucătoare din Top 100 care vin la turneu, câştigătoarea ediţiei de anul trecut Anastasija Sevastova, va încerca să-şi apere titlul.

Pe tabloul principal, România este reprezentată de Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan, cărora l-i s-au alăturat Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian care au primit câte un wild card şi Irina Bara care a primit de asemenea o invitaţie de la organizatorii turneului. Este posibil ca numărul româncelor de pe tabloul principal să crească, după meciurile din calificări.

Cele şase sportive din România aflate pe tabloul principal al turneului, îşi cunosc deja adversarele din primul tur.
Sorana Cîrstea favorita 5, va avea ca adversară tot o româncă, este vorba de Jacqueline Cristian, posesoarea unui wild card.

Irina Begu va juca împotriva sârboaicei Aleksandra Krunic, iar Ana Bogdan va avea un meci foarte greu chiar cu principala favorită a turneului, letona Anastasija Sevastova câştigătoarea ediţiei de anul trecut.
Gabriela Ruse care se află şi ea pe tabloul principal datorită unui wild card, va juca împotriva cehoaicei Barbora Krejcikova, iar Irina Bara posesoarea unei invitaţii de la organizatori, va întâlni o adversară venită din calificări.

Pe lângă favorita principală a turneului letona Anastasija Sevastova campioana en-titre locul 12 WTA, pe zgura de la Bucureşti vor mai evolua jucătoare importante din circuitul WTA, precum Viktoria Kuzmova (SVK, 46 WTA), Alison Van Uytvanck (BEL, 57 WTA), Veronika Kudermetova (RUS, 59 WTA), Tamara Zidansek (SLO, 60 WTA), Polona Hercog (SLO, 61 WTA), Margarita Gasparyan (RUS, 62 WTA), Kaia Kanepi (EST, 69 WTA), Sara Sorribes Tormo (ESP, 70 WTA) sau Laura Siegemund (GER, 83 WTA), jucătoare care au avut rezultate foarte bune pe zgură.
Şi-au mai confirmat participarea la turneul de la Bucureşti, Ivana Joracic, Dalila Jakupovic, Krystina Pliskova, Ysaline Bonaventure, Lara Arruabarrena și Tereza Smitkova.

Din păcate Yulia Putintseva și Anna Karolina Schmiedlova campioana din 2015, s-au retras și au fost înlocuite cu Barbora Krejcikova și Paula Badosa, din Cehia, respectiv Spania.
Turneului BRD Bucharest Open se va desfășura tot la Arenele BNR, în perioada 13-21 iulie .

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.