Vernisaj expoziție: „Un austriac la București: Francisc Josif Rainer, personalitate universală”

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat să participe la vernisajul expoziției „Un austriac la București: Francisc Josif Rainer”. Evenimentul va avea loc pe data de 17 iulie 2019, ora 19:00, la sediul Institutului Cultural Român din Viena

Noua expoziție foto-documentară pe care Muzeul Municipiului București o prezintă publicului dezvăluie aspecte inedite din viața și activitatea unui mare savant român care a revoluționat medicina și antropologia la nivel universal.

Francisc Iosif Rainer (1874-1944), născut într-o familie de intelectuali austrieci din Bucovina, a fost un eminent profesor român de Anatomie, antropolog de prestigiu internațional.

După finalizarea celor dintâi monografii de teren din lume realizate asupra populației de la Nereju, Fundu Moldovei și Drăguș, alături de sociologul Dimitrie Gusti, a prezentat publicului opiniile sale cu privire la problema varietății raselor umane. Francisc Rainer dezvoltă printr-o metodă interdisciplinară de prezentare un excurs sintetic, limpede și atrăgător, folosindu-se de demonstrațiile biologiei și antropologiei – potrivit cu nivelul de cunoștințe de la acea dată, ce corespund în mare cercetărilor actuale – pentru a confirma fenomenul istoric.

În epocă, această metodă de argumentare sintetică a unui subiect căpătase renumele de „rainerism”.

„Metoda raineriană constă într-un demers interdisciplinar de a realiza un excurs sintetic ce pleacă de la biologie și antropologie pentru a explica un fenomen istoric. Francisc Rainer a fost un evoluționist convins. Pentru el omul era într-o continuă corelare cu mediul înconjurător, iar rasele sau tipurile antropologice constituiau răspunsul fondului genetic ce se traducea în expresie fenotipică la integrări în mediu și realizate în timp. Nu concepea înțelegerea ființei umane decât în completarea sa bio-psiho-socială. Considera că „orice concepție a vieții izvorâtă numai din biologie e subumană, dar nici o concepție a vieții nu trebuie să fie în contradicție cu biologia” – concepție de avangardă, nici astăzi bine înțeleasă, dar clar susținută de cercetările de genetică moleculară, de neuro-endocrinologie, de paleo-antropologia și antropologia zilelor noastre. Francisc Josif Rainer a revoluționat anatomia pe care o considera <<știința formei vii>>” – Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, curator al acestei expoziții.

Intrarea la vernisaj este liberă.

Expoziția „Un austriac la București: Francisc Josif Rainer, personalitate universală” va putea fi vizitată în perioada 17 iulie – 22 septembrie 2019.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.