Festival dedicat îngheţatei şi dulciurilor, în Constanța

Foto: Steve Buissinne / Pixabay

Turiştii aflaţi pe litoral se vor putea bucura de Festivalul Îngheţatei şi al Dulciurilor, eveniment cu participarea a zeci de specialişti în prepararea delicateselor, organizat de Primăria Constanţa, în perioada 27 – 30 iunie, în Piaţa Ovidiu.

„Zeci de specialişti în prepararea delicioaselor îngheţate, clătite, bubble waffle, prăjituri dar şi sucuri naturale vin la Festivalul Îngheţatei şi al Dulciurilor”, a transmis administraţia locală.

Conform sursei citate, vizitatorii se vor bucura de „un nou regal de gusturi, forme şi arome” la care se adaugă jocuri, concursuri, face painting, muzică şi distracţie.

Festivalului Îngheţatei şi al Dulciurilor, aflat la a III-a ediţie, este deschis publicului joi, între orele 14.00 – 22.00, iar vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Pentru ca festivalul să se desfăşoare în condiţii optime, în perioada 27 iunie, ora 9.00 – 30 iunie, ora 23.00, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată pe strada Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, de la intersecţia cu strada Crângului, a informat Primăria Constanţa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.