Țapinarii: “Noi ne numim simplu: intelectuali”

La ceas aniversar, cei care nu s-au schimbat în 18 ani dar au păstrat tradiția de a transmite mesaje prin muzică, Țapinarii au dat ”Bună dimineața, București!” alături de Marius Stoica și Răzvan Petre într-un matinal ca o “săgeată spre cer”.

Cei de la Țapinarii spun că în ultima perioadă au lucrat intens. “Am făcut piese noi. Miercuri, 26 iunie, la Green Hours, locul în care ne-am lansat acum 18 ani, avem aniversare cu lansare. Este un nou disc. Ne simțim ca și cum am început ieri. Suntem old school. Este tot pe CD, se numește «Săgeată spre cer»”, spune Cosmin.

Dacă vrei să afli cum a început povestea Țapinarii, unde vor cânta vara asta, care este povestea din spatele fiecărei piese de pe noul album, cum se pregătesc pentru aniversarea de miercuri, vezi VIDEO

Despre modul în care își compun piesele, cei doi Țapinarii spun: “Ne jucăm. În studio nu cântăm doar la o chitară, cum facem în concerte. Și o facem așa, pentru că versurile ni se par cel mai important de auzit. Dar, în studio avem mai multe instrumenste. Noi ne numim simplu: intelectuali.”

Țapinarii au un singur regret la ceas aniversar: “Nu știam acum 18 ani că trebuia să fim pe YouTube de atunci. Acum încercăm să recuperăm în Social Media. Dacă făceam asta de la bun început, era mult mai bine pentru noi. Sunt multe piese pe alte conturi care au jumătate de milion de vizualizări, dar nu e contul oficial.”

Despre seara de miercuri, Țapinarii spun: “O să cântăm și piese mai vechi, întrucât este aniversarea de 18 ani.”

Vezi aici arhiva emisiunii ”Bună dimineața, București!”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.