Eveniment “Mândri că suntem români”, în Parcul Obor

Foto: Radu Șofran

Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural Mihai Eminescu, organizează azi evenimentul “Mândri că suntem români”.

Acesta reunește mai multe momente artistice dedicate Zilei Internaționale a Iei, care are loc pe 24 iunie, și Zilei Drapelului Național, care se desfășura în Parcul Obor și în cadrul Galeriei 2ART a Primăriei Sectorului 2.

Iubitorii portului tradițional și ai folclorului pot participa începând cu ora 19.30, în Parcul Obor, la concertul extraordinar de Ziua Iei, susținut de artiști consacrați din România și Republica Moldova.

Artiștii vor purta costume populare autentice, multe dintre ele cu o vechime considerabilă.

De asemenea, o expoziție de vestimentație tradițională din toate zonele etnofolclorice este deschisă publicului la Galeria 2ART și va putea fi vizitată timp de două săptămâni.

Simultan, are loc în Parcul Obor și un Targ al Anticarilor.

Expun anticari din București și marile orașe din țară, iar atmosfera este completată de spectacole de muzică și dans.

Organizatorii au pregătit momente muzicale, artistice, de divertisment, dar și expoziţii sau parade ale costumelor de epocă.

În spaţiile special amenajate, vizitatorii pot cumpra cărţi vechi, obiecte de artă, mobilier, bijuterii, scrisori şi fotografii vechi, gravuri si hărţ

1 COMENTARIU

  1. Felicitari Primariei sector 2 pentru faptul ca a facut posibil ca persoane de talia lui Ovidiu Lipan Tandarica si invitatii lui adica Fanfara Zece Prajini si Stelu Enache sa aiba un frumos concert de care ne-am bucurat . Stelu Enache pur si simplu (a rupt scena in doua ) cu glasul lui Iar Ovidiu Lipan Tandarica are ritmul in sange care il v-a insoti atatea zile cat le v-a avea pe acest pamant .Oameni de talia lor care au colindat tot Globul si peste tot au fost primiti extraordinar si au lasat o impresie superba la adresa Romanilor merita toata aprecierea .

    Dumitru Elisabeta 23/6/2019

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.