Rablele non și anti-Euro …

Discutăm despre calitatea aerului, despre cum trebuie să trecem noi la mașinile electrice sau măcar hibride, dacă nu chiar la mașinile pe hidrogen care au zero emisii de dioxid de carbon.

Foarte frumos sună această mobilitate durabilă, reducerea amprentei de carbon sau, cum spunea mai zilele trecute președintele Regiunilor Europene, putem să creștem economic și să reducem emisiile poluante, în același timp.

Dar, când dăm la o parte toate aceste vorbe frumoase, realitatea noastră, a oamenilor de rând, este aceea a unui oraș cu un trafic infernal și cu un aer otrăvitor.

De ce?! Pentru că, în timp ce noi vorbim despre mașini electrice, hibride și chiar pe hidrogen, despre reducerea emisiilor și multe alte utopii de acest fel, pe străzile orașului circulă zeci de mii de cazane cu patru roți. Sunt mașini Euro 1, 2 sau 3, dar sunt și mașini non-Euro și chiar anti-Euro, așa cum este cea din imagine.

Curge tabla de pe ele, motoarele urlă, gem și se tânguiesc de moarte, scot fum ca vapoarele cu zbaturi care urcau odinioară pe Mississippi. Și nu pe la vreo margine uitată de oraș, ci în centru, pe Magheru. Și nu pe la 3 dimineața, ci în plină zi.
Cum or fi luat rablele astea RAR-ul?! Cum de circulă pe străzile din centrul orașului, în plină zi, fără să le oprească vreun polițist?!

Oare chiar șpaga nu mai are limite?! Orice rablă poate trece de inspecția tehnică, chiar dacă explodează aparatul de măsurare a noxelor la țeava ei de eșapament?!

Oare zecile de agenți de la Brigada Rutieră, care împânzesc, de șase luni încoace, centrul Bucureștiului, chiar nu au altă misiune decât aceea de a face loc coloanelor oficiale?!

Oare autoritățile locale care se tot străduiesc să arate ce de măsuri pentru reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului au luat, cum au cumpărat autobuze Euro 6 și chiar electrice, troleibuze și tramvaie, nu au curajul aceste autorități de a adopta o măsură simplă de bun simț precum introducerea interdicției de a circula pe străzile Bucureștiului a mașinilor cu motoare non-euro, Euro 1, 2 și 3?!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.