Alexandru Burghiu (RADET): „Nu punem șireturi noi la bascheți vechi și găuriți!”

Administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu a declarat pentru București FM că, odată cu schimbarea vanelor de sectorizare se înlocuiesc și porțiunile de țeavă veche dintre acestea cu conducte noi pre-izolate.
„Vanele ne ajută să izolăm orice eventuală avarie pe un areal cât mai redus, astfel încât să fie afectați cât mai puțini cetățeni. Iar conductele noi ne permit să reducem numărul avariilor și pierderile din rețeaua primară a RADET. Nu schimbăm vanele fără a schimba și țeava dintre ele, pentru că nu punem șireturi noi și strălucitoare la o pereche de bascheti vechi și găuriți”, explică șeful de la RADET.

În perioada următoare, RADET va finaliza procedurile de achiziție pentru alte vane. Este vorba despre un contract-cadru pe doi ani de zile. Acesta nu obligă, ci dă doar posibilitatea RADET să cumpere vanele respective, în funcție de bugetul de care va dispune. Pentru acest an, regia de termoficare are la dispoziție 15 milioane de lei, iar pentru anul viitor există un credit de angajament în valoare de 150 de milioane de lei, spune Burghiu.

Contractul-cadru încheiat de către RADET va fi preluat de către noua Companie Municipală Termoenergetica. Este absolut legal, iar această legalitate este confirmată și de către ANAP, a declarat șeful din Cavafii Vechi pentru București FM.
Burghiu mai spune că procedura de achiziție publică pentru încheierea acordului-cadru este demarată de multă vreme și ea trebuie finalizată pentru a avea vanele necesare lucrărilor din această vară.

„Suspendarea efectelor falimentului RADET nu a fost cerută pentru a da vreun tun, pentru a finaliza niște licitații, ci pentru că nu era gata noua Companie Municipală Termoenergetica. Nu aveam unde să mutăm activitatea RADET, iar Primăria Capitalei are obligația legală de a asigura continuitatea serviciului de încălzire în sistem centralizat”, a precizat administratorul special al RADET.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.