Ivan Patzaichin, alungat de pe Dâmbovița!

”Dâmbovița a fost uitată! Ea poate să înveselească Bucureștiul, dacă ne purtăm frumos cu ea”, spunea Ivan Patzaichin în 2013. Și Ivan când spune, e clar că se apucă de treabă! Țelul declarat: să facă Dâmbovița Smart!

Și oamenii potriviți au început să vină pentru că, orice idee bună, coagulează în jurul ei minti deștepte și creative!

A făcut Centrul pentru Ecoturism, unul atipic, cu activități educaționale și entertainment, pentru că reconectarea la natură este esențială într-o lume sufocată de betoane.

A lansat Academia Rowmania în aer liber, care s-a umplut de academicieni, tineri, frumoși, educați.

Râul a prins viată! În fiecare weekend, între Biblioteca Națională și Podul Unirii, au fost cursuri de inițiere în vâslit cu canotca și SUP, sesiuni de Yoga & Fitness SUP, dezbateri despre ecoturism și turism lent, vizionari de filme și concerte!

Dar ce nu s-a întâmplat acolo…!

Dan Perjovschi a desenat pe suprafața primei insule plutitoare, realizată în urma concursului Eco-Arhipelag, conceput de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23.

23 +1 de proiecte realizate de designeri, arhitecți,artiști români și străini au intrat în competiție. Așa s-a născut insula plutitoare!

A început Jocul Actorilor Urbani, un eveniment al Ordinului Arhitecților, și am înțeles felul în care se iau deciziile de planificare și proiectare urbană într-o comunitate.

Asociația lui Ivan Patzaichin a înființat grupul de inițiativă civica pentru Dâmbovița, alături de Echipa URBOTECA – În oraș despre oraș, Space Syntax și DC Communication, sprijinit de Expert Forum, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană, NOD Makerspace, ATU – Asociația pentru Tranziție Urbană, Asociația Poiana lui Iocan. Niste neica nimeni!

S-au prezentat diverse perspective asupra orașului și tinerii au înțeles că se pot implica direct și pot schimba peisajul urban.

A apărut și Lotca Solară, meșterită, cu migală, din lemn de brad și de stejar într-un atelier din Tulcea, de inginerul Paul Vasiliu.

În mica Deltă de pe Dâmbovița, bucureștenii s-au plimbat cu lotca după soare și au lăsat acolo dorințe, sperând ca ”Peștișorul de aur” să le transforme în realitate. O realitate similară cu cele din marile capitale europene care dețin, la fel ca Bucureștiul, o comoară: râul.

Primul festival de dezvoltare urbană al Reprezentanței Comisiei Europene, UrbanFest, s-a desfășurat acolo, la firul ierbii, pe malul apei, în locul acela născut din visul lui Ivan și crescut de oamenii care nu s-au dat în lături și i-au stat alături.

Și, ca sa fie clar pentru toată lumea (sper să se audă și în spatele clasei, la domnul Negoiță): scopul festivalului a fost promovarea valorilor EUROPENE în domeniul urbanismului și dezvoltării sustenabile.

Tema „BlueGreen – Râuri în orașe smart” a pus pe agenda publică rolul râurilor în metropolele moderne, ca factor identitar și de regenerare urbană. Și uite-așa și-a făcut apariția ”Peștișorul de aur” despre care vorbeam!

S-au întâmplat multe lucruri frumoase pe Dâmbovița, noi știm, am fost acolo și am dat voce proiectului de la început!

S-au întâmplat în cel mai natural și mai european mod cu putință, cu stuf din Deltă și iarbă și lemn de barcă, așa cum și-a dorit Ivan Patzaichin, așa cum se întâmplă în metropolele moderne, în care oamenii se reconectează la natură chiar în mijlocul orașului.

Din păcate, pentru bucureșteni, mai european decât Comisia Europeană și Europa însăși, e primarul de la 3.

Aveau niște chestiuni care nu reprezentau o capitală europeană”, a declarat Robert Negoiță pentru Libertatea.

”Nu le încurajez și nu pot fi de acord cu ele, arătau jalnic”, spune domnul Negoiță, satisfăcut de terasarea malului, în cel mai sustenabil mod cu putință, cu niște terase!

Și uite-așa 7 ani de trudă s-au dus pe apa Dâmboviței!

Contactat telefonic de București FM, primarul Robert Negoiță nu a fost de găsit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.