Când se vor dezbate adevăratele probleme ale taximetriei?!

Ieri,la Ministerul Transporturilor, s-a dezbătut, din nou, problema taximetriei. Mai precis, s-a dezbătut problema taximetriștilor, care doresc desființarea așa-numitelor platforme de ride-sharing, care le-ar face lor concurență neloială.

Punctul de vedere al taximetriștilor este bine cunoscut. Platformele de ride-sharing fac, de fapt, transport de persoane în regim de taxi, fără a avea licențe de taxi, fără a plăti impozite și fără ca șoferii să aibă atestate profesionale de taximetriști. Așadar, taximetriștii cer ca celor de la ride-sharing să li se impună aceleași condiții și reglementări ca și celor din taximetrie.

Am și eu rezervele mele în ceea ce-i privește pe unii care spun că fac intermediere pe internet, dar, în fapt, fac transport de persoane în regim de taxi.

Problema este că și taximetria asta clasică, să-i zicem, are mari probleme pe care nimeni nu își propune să le rezolve, nici măcar nu le aduce în discuție!

În primul rând este vorba despre „calificarea” pe care ar trebui să o aibă o persoană care dorește să devină șofer de taxi.

Realitatea pe care am verificat-o de zeci de ori pe viu, pe stradă, este că, la ora actuală, cel puțin în București, toți cei care nu au nici o meserie dar visează să câștige bani rapid și ușor, să „facă combinații” se fac șoferi de taxi.

Mulți conduc prost, nu cunosc orașul, au o atitudine agresivă față de clienți și față de ceilalți participanți la trafic.

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă urc într-un taxi și să-i dau o adresă din centru, iar șoferul să mă întrebe unde este asta și cum se ajunge acolo?!

„La Sala Palatului, vă rog. Unde e asta, Șefu ? Știți dvs. cum se ajunge acolo?” E un tip de conversație cu șoferul de taxi pe care o am adesea în ultimul timp. Pe vremuri, când nu știam să ajung undeva, mă urcam într-un „Getax”, îi spuneam șoferului adresa și el știa cum să ajungă acolo.

Deci, cred că nu doar simplul „atestat”, o foaie de hârtie fără valoare, ar trebui să „facă” un șofer de taxi. Cred că legea ar trebui să impună o experiență la volan de cel puțin 10 ani, conduși în București, nu în provincie, cunoașterea orașului și a limbii engleze la nivel minim conversațional. Apropo, înainte de ’89, pentru a deveni șofer la „Getax” respectivul candidat trebuia să aibă cel puțin 20 ani ca șofer profesionist, înainte să vină în Cobălcescu să se angajeze.

Sursa foto: Radu Șofran

Abilitățile de șofer și cunoașterea orașului ar trebui atestate printr-un examen cu Poliția Rutieră. Fiindcă lucrurile se leagă. Nu poți lăsa un șofer prost, imprudent, agresiv, neîndemânatic să facă transport public de persoane în regim de taxi.

Iar, pe de altă parte, un taximetrist care nu cunoaște foarte bine orașul va genera probleme în trafic. Va schimba brusc benzile sau direcția de mers, va opri brusc, se va încadra greșit la intersecții, căutând o adresă despre care nu are nici măcar idee pe unde ar putea fi.

O altă latură a problemei este legată de tarif. Legea ar trebui să precizeze nu doar limita minimă și cea maximă a tarifului, ci și cum trebuie să arate mașina și șoferul la tariful minim și cum trebuie să arate la cel maxim.

Pentru că vezi adesea rable care troncăne și își pierd tablele pe drum, cu șoferi în șlapi și în maieu care au tarif de 3,50 lei/km. De ce?! Pentru că stau să ia petrecăreții aburiți de alcool sau pastilații din Centrul Istoric. Simplu.

Pe de altă parte, există problema calității serviciilor oferite de taximetriști. Sunt încă foarte multe cazuri când taximetriștii „fac preț”, adică cer înainte un preț care nu are legătură cu tariful afișat și cu lungimea cursei, refuză curse și, poate cel mai enervant, fac șmenul cu restul.

De câte ori nu vi s-a întâmplat ca un taximetrist să vă spună că nu are să vă dea rest la o hârtie de 100 sau chiar de 50 de lei?!

Sursa foto: Radu Șofran

El v-a spus să mergeți să schimbați, dar vă grăbeați să nu pierdeți trenul, avionul sau să ajungeți la o întâlnire, ori poate afară ploua cu găleata sau era noaptea târziu și ați renunțat la rest.

De câte ori ați pățit asta?!

Ca să nu mai vorbim despre faptul că în taxiuri nu se poate plăti cu cardul, iar, de multe ori, dacă vreți un bon fiscal cu ștampilă, ca să decontați cursa, șoferul vă răspunde pe un ton ofuscat că „ce mai vreți și bon, la banii ăștia”?!

Toate aceste probleme nu le amintește nimeni și nici nu își propune să le rezolve. Toată lumea dorește să le facă pe plac taximetriștilor și să închidă platformele de ride-sharing.

Iar noi, consumatorii de servicii de transport în regim de taxi, să rămânem în veci la ceea ce se întâmpla cu zece ani în urmă, să stăm zeci de minute în șir la telefon, sunând la patru, cinci, șapte dispecerate care ne spun că nu au nici o mașină disponibilă în zonă. Asta în timp ce domnii taximetriști stau ciopor la 50 de metri mai încolo și așteaptă să fie ”luați din stradă”, ca să poată „face preț”, ca să poată refuza cursa, dacă nu le place destinația, etc, etc, etc.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.