„La Traviata”, în luna iunie pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Foto: operanb.ro

Opera Naţională Bucureşti prezintă vineri, 14 iunie, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia şi mişcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu.

Spectacolul readuce în atenţia publicului povestea emoţionantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăţi a secolului XIX – lea sub numele de Marie Duplessis şi care a marcat existenţa unor artişti precum compozitorul Franz Liszt şi scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”, care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspiraţie pentru opera sa, „La Traviata”, a cărei primă reprezentaţie la Bucureşti a a avut loc în anul 1856, la câţiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneţia.

Regizorul Paul Curran propune o montare neconvenţională şi provocatoare care transpune acţiunea poveştii din Parisul anului 1700, aşa cum apare în libretul operei. Conceptul regizoral urmăreşte detaliile-cheie ale poveştii Traviatei, în special contrastul dintre conservatorismul aparent şi pomiscuitatea tacită, care îi conferă savoare dramatică.

Regizorul Paul Curran despre „La Traviata” de pe scena Operei Naţionale Bucureşti: „Cred că, pentru vremea aceea, Verdi scria o operă modernă. Tema operei era foarte populară în epocă, dar în acelaşi timp…periculoasă. În altă ordine de idei, drama constă într-o poveste pe care fiecare dintre noi poate s-o înţeleagă, este povestea unei femei în dizgraţie. Credeţi că toată această poveste are şanse să se întâmple în realitate? Desigur. Ar trebui o femeie să fie pusă într-o situaţie atât de îngrozitoare din cauza societăţii? Eu nu cred asta. Dar tocmai acest aspect o face atât de interesantă pentru mine şi mai ales toţi putem să găsim ceva în ea din noi înşine, putem găsi ceva similar în noi din anumite fragmente ale poveştii din La Traviata.”

„Clasic şi modern într-o remarcabilă scenografie. Decorurile şi costumele impresionează de la primul cadru prin desene ce dau echilibru platoului scenic, imaginat în ambientul unor locaţii pariziene de început de secol XX, cu mult baroc, dar şi cu tente de ‘art nouveau’. Acţiunea se petrece însă la finele anilor ’50. Eclectismul asocierii ideilor se susţine şi place.” – Costin Popa

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.