România, prezentă la forumul mondial Global Entrepreneurship Summit!

Ștefan-Radu Oprea a fost prezent la Haga, la forumul mondial Global Entrepreneurship Summit (GES), eveniment organizat de guvernele american şi olandez.

GES, cel mai mare forum dedicat antreprenorilor, aflat la a noua ediție, a fost organizat acum, pentru prima dată, în Uniunea Europeană, în Olanda.
Tema principală a acestei ediții a fost ”Viitorul acum”, discuțiile concentrându-se pe cinci domenii de investiții, asociate obiectivelor de dezvoltare sustenabilă: agro-alimentar, conectivitate, energie, sănătate și apă.

Invitat special la acest summit mondial, ministrul Ştefan-Radu Oprea a convenit cu omologii olandezi şi cu preşedintele Dutch-Romanian Network organizarea, în parteneriat, a unui forum economic dedicat României şi a unei misiuni economice româneşti în Olanda, în luna octombrie. Acţiunea pleacă de la constatarea că firmele românești au o prezență redusă pe piața din Olanda, precum şi de la nevoia echilibrării relației comerciale. Prin acţiunea agreată, se urmăresc informarea corectă, facilitarea contactelor directe între mediile de afaceri şi iniţierea de noi cooperări bilaterale.

Ministrul român a mai avut întâlniri şi cu Sigrid Kaag, ministrul pentru comerț exterior și cooperare pentru dezvoltare, cu Jeroen Nijland, director al Agenției pentru Investiții Străine (NFIA), cu Ralph Hamers, președintele ING și al Dutch-Romanian Network, cu Mona Keijzer, secretar de stat pentru Mediul de Afaceri, și cu Tjerk Opmeer, director al Agenţiei pentru Întreprinderi (RVO).

În discuțiile din cadrul Summit-ului, ministrul Oprea a susținut propunerea României de creare a unei rețele de incubatoare la nivel european, pentru creșterea firmelor inovatoare, cu finanțare din următorul cadru financiar multianual, și crearea unui ecosistem european pentru stimularea start-up-urilor. De asemenea, demnitarul român a prezentat programele publice de susținere a antreprenoriatului, care au reușit să promoveze echilibrul în ceea ce privește cota de gen – un element foarte important de evaluare a dezvoltării sustenabile.

La GES 2019, au participat peste 2.000 de antreprenori, investitori și decidenți politici din 170 de ţări. Din România au fost acceptate opt start-up-uri şi scale-up-uri apreciate ca având un potenţial ridicat de dezvoltare: Impact Hub Bucharest, ENTy, JustNow Inc, re.flex – Kineto tech rehab SRL, Smart EpiGenetX SRL, Wyliodrin SRL, Coduck Brothers şi Energia Ta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.