Simona Halep depăşită net de Amanda Anisimova în sferturi la Roland Garros

Câştigătoarea ediţiei de anul trecut a Grand Slam-ului de la Roland Garros, a suferit o înfrângere grea în sferturile de finală ale turneului de la Paris.
Eleva lui Daniel Dobre a fost depăşită la toate capitolele de mult mai tânăra sa adversară Amanda Anisimova.
Americanca a jucat extraordinar de bine şi a condus aproape în totalitate partida de la un capăt la celălalt. Jucătoarea din Statele Unite a impus un ritm foarte ridicat al jocului şi nu a stat prea mult în schimburile de mingi, ea alegând foarte des soluţia loviturilor în lung de linie sau în cross.

De partea cealaltă, Simona Halep a fost surprinsă de loviturile în forţă şi bine plasate ale adversarei sale, care s-a bazat foarte mult şi pe un serviciu foarte bun. Jucătoarea nostră a avut o revenire în setul doi de la 4-1 pentru adversară, a egalat la 4 , dar mai mult nu a mai putut face.
Anisimova a câştigat meritat, ea reuşind o victorie puţin scontată de specialişti, în faţa favoritei principale a turneului din capitala Franţei.

Amanda Anisimova a câştigat într-o oră şi 20 de minute, neaşteptat de repede partida cu Simona în două seturi cu 6-2, 6-4 şi o va întâlni în semifinale pe australianca Ashleigh Barty.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.