Naţionala de tineret a României s-a reunit la Centrul Naţional de Fotbal Buftea

De la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, tricolorii mici vor pleca, mâine, în Italia în vederea pregătirii Campionatul European Under 21.

La reunirea de astăzi, s-au prezentat 16 dintre cei 23 de jucători convocaţi de selecţionerul Mirel Rădoi.

Ionuţ Radu, Puşcaş, Ianis Hagi, Dennis Man, Nedelcearu şi Băluţă se află în lotul primei reprezentative pentru meciurile cu Norvegia şi Malta.

Portarul Cătălin Căbuz este implicat cu echipa de club, FC Hermannstadt, la meciurile de baraj pentru menţinerea în Liga I.

Cei 7 jucători se vor alătura lotului direct în Italia.

Selecţionata sub 21 ani a României va debuta în Grupa C a turneului final pe 18 iunie, împotriva Croaţiei, pe 21 iunie vor înfrunta Anglia, iar pe 24 iunie, Franţa.

Campionatul European de tineret se va disputa în perioada 16-30 iunie în 5 oraşe din Italia şi San Marino.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, la reunirea lotului, că primul obiectiv la Campionatul European de tineret din Italia şi San Marino este depăşirea fazei grupelor.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.