La Aeroportul Otopeni vor fi aplicate măsuri speciale de securitate

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) va lua măsuri speciale de securitate, vineri şi sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, cu ocazia vizitei Suveranului Pontif în România.

Administratia aeroportului le recomandă tuturor celor care au zboruri programate astăzi si mâine să-si ia o mai mare rezervă de timp, pentru a se asigura că nu pierd cursele.

Personalul CN Aeroporturi Bucureşti şi al colaboratorilor (instituţii ale statului – SRI, poliţie transporturi, poliţie de frontieră, vamă – companii aeriene, agenţi de handling etc.) precizează că va depune toate eforturile în vederea asigurării condiţiilor pentru un tranzit fluent al pasagerilor prin aeroport.

In București Papa Francisc poate fi salutat pe data 31 mai, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.