Concertul Orchestrei Naționale Radio, programat vineri, se anulează

Concertul Orchestrei Naționale Radio, programat vineri, 31 mai, ora 19:00, la Sala Radio, se anulează.

În contextul vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc, în România, străzile adiacente Sălii Radio vor fi închise traficului la data menționată.

Evenimentul va fi programat la o data ulterioară – în cursul stagiunii 2019-2020, și va fi anunțat la momentul respectiv prin mijloacele de comunicare ale instituției.

Spectatorii care au achiziționat bilete la concertul din data de 31 mai vor primi contravaloarea biletelor achitate astfel:

– Persoanele care au achiziționat de la casa de bilete a Sălii Radio (Str. General Berthelot, nr. 60-64) se pot prezenta între 28 și 31 mai, între orele 13:00-19:00, pentru a obține contravaloarea biletelor.

– Persoanele care au achiziționat bilete prin intermediul www.bilete.ro și doresc să recupereze contravaloarea biletelor achiziționate (fără taxele de curierat sau de transfer bancar – conform condițiilor de vânzare de bilete ale www.bilete.ro) o vor putea face între datele de 28 mai – 11 Iunie, prezentând biletele achiziționate și codul comenzii de bilete la casieria www.bilete.ro, situată pe Calea Griviței nr. 143, București, Sector 1 – în incinta Hotel Ibis Gara de Nord.

– Persoanele care sunt în imposibilitatea de a ajunge la sediul bilete.ro pot trimite biletele prin curier/poștă la sediul Bilete.ro (până la data de 11 Iunie – dată la care biletele trebuie să ajungă în sediul bilete.ro), contravaloarea biletelor returnându-se în contul indicat de persoana care a achiziționat biletele.

– Dacă ați achiziționat bilete prin modalitatea de plată și livrare E-bilet, comanda va fi procesată în decursul acestei săptămâni, urmând să primiți contravaloarea biletelor în contul în care au fost achitate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.