Horia Tecău vrea două medalii la olimpiada de la Tokio din 2020

Foto: Agerpres

Fostul număr unu mondial în proba de dublu masculin şi câştigător al turneului campionilor Horia Tecău, este optimist în ceea ce priveşte probele de dublu la olimpiada de anul viitor.
Campionul din Constanţa speră să se califice la Tokyo şi să facă pereche în proba de dublu mixt cu Simona Halep.

Tecău consideră că România are şanse reale la câte o medalie atât în proba de dublu masculin cât şi în cea de dublu mixt. Horia o consideră în acelaşi timp pe Simona Halep o jucătoare foarte bună, o jucătoare care se adaptează foarte repede cerinţelor jocului de dublu.
Tecău a mai precizat că un parteneriat la dublu alături de Simona, nu are nevoie decât de o perioadă de acomodare în teren între cei doi, perioadă în care cel mai important lucru este omogenitatea echipei.

Cei doi nu vor face echipă la Grand Slam-ul de la Roland Garros, turneu care începe mâine.
Horia Tecău va evolua alături de partenerul său Jean Julien Rojer, iar Simona Halep nu va evolua decât în proba de simplu, unde va încerca să-şi apere trofeul câştigat anul trecut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.