Raed Arafat- despre procedura de solicitare a elicopterului pentru transferul interclinic

Date fiind ultimele știri apărute în spațiul public, respectiv în mass media, cu privire la intervenția aeromedicală, transferul senatorului din Suceava cu un elicopter SMURD din Spitalul de Urgență Suceava, secția boli infecțioase cu destinația Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, secretarul de stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat aduce la cunoștința cetățenilor următoarele :

“Ca să clarificăm situația, explic mai jos procedura de solicitare a elicopterului pentru transferul interclinic:

1. Solicitarea se face prin 112 de către medicul curant, iar in cazul acestui tip de misiuni, pentru zona Ardealului și a Banatului raspunde dispeceratul de urgență din Târgu Mureș iar pentru zona de Sud și Moldova raspunde dispeceratul de urgență din București.

2. Medicul solicitant este cel care stabilește oportunitatea și motivul solicitării iar dispeceratul gasește soluția optimă de transfer și stabilește dacă acesta se face cu elicopterul sau avionul.

3. Procedura nu prevede aprobarea mea sau a centrului de coordonare de la DSU și este una normală care face ca deciziile să se ia la nivel tehnic și în timpul cel mai scurt posibil.

4. În cazul senatorului, colegii de la Iași mi-au confirmat că solicitarea a fost dată prin dispecerat și că nu au fost sunați special pentru acest caz invocand calitatea pacientului de senator. “

De asemenea, în această speță, singura persoană ce poate furniza informații suplimentare despre acest caz este medicul care a solicitat elicopterul SMURD pentru a transfera pacientul. Acesta poate aduce la cunoștință motivele concrete ce au condus către apelarea la acestă misiune aeromedicală.

În continuare, șeful DSU afirmă :

“În concluzie, eu am aflat de caz de la reprezentanții mass media, nici nu stiam cine este persoana când mi-au dat numele ei și nici nu am dat vreun acord sau aprobare din partea mea, pentru că acest lucru nu intră în procedură și nici nu este normal să fiu persoana care dă aprobari la cazurile respective când există dispecerate cu rol bine stabilit în aceste cazuri.”

De asemenea, menționăm că Departamentul pentru Situații de Urgență, în întreaga sa activitate, nu a impus transferuri luând în considerare calitatea persoanei sau apartenența politică a acesteia.

Deși acest scandal mediatic umbrește activitatea tuturor celor implicați, Departamentul pentru Situații de Urgență dorește să le transmită în special medicilor să nu se ferească în a solicita intervenția aeromedicală pentru situații bine întemeiate, justificate, date fiind întrebările ce pot surveni după un potențial atac mediatic.

Secretarul de Stat, șeful DSU, concluzionează : “Dacă medicul care a solicitat elicopterul a facut acest lucru din alte considerente decât cele pur medicale, atunci explicațiile vor trebui date de către acest medic.”

Senatorul Virginel Iordache a fost transferat cu elicopterul SMURD de la Spitalul Judeţean Suceava la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, deşi nu era în strare gravă, după cum afirmă Vasile Râmbu, managerul unităţii medicale de la Suceava.

Acesta  susţine că institutul a demarat deja procedura pentru a-l transfera pe pacient înapoi la Suceava

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.