A fost inaugurată Piața Mureș

Foto: Mircea Apostolescu
Edilul Sectorului 1, Daniel Tudorache a inaugurat, astăzi, Piața „Mureș”!
Situată pe Calea Griviței, aproape de intersecția cu Bulevardul Ion Mihalache, piața modernă are, la parter, spațiu cu tarabe pentru producători de legume și fructe, dar și o suprafață de 1.600 de metri pătrați, unde se va deschide un supermarket.
Cele două etaje superioare vor fi destinate magazinelor de produse alimentare și nealimentare.
Piața dispune de 80 de locuri de parcare la suprafață, dar și de o parcare subterană de 112 locuri.
Foto: Mircea Apostolescu
Primarul Daniel Tudorache a vizitat piața, a gustat din produsele agroalimentare, a vorbit cu producătorii prezenți la tarabe și cu cetățenii și a făcut câteva cumpărături: căpșuni, cireșe și suc de mere. El s-a declarat mulțumit de calitatea produselor și plăcut surprins de faptul că prețurile de pe tarabe erau mai mici decât cele din Piața „Domenii”.
Foto: Mircea Apostolescu
Tudorache a declarat pentru București Fm că este hotărât să aducă producători de legume și fructe la tarabe, pentru ca cetățenii din zonă să aibă acces mai ușor la o piață agroalimentară, la legume și fructe proaspete și de bună calitate și să nu mai fie obligați să meargă până la Piața „Domenii” sau până la Piața „16 Februarie”.
Foto: Mircea Apostolescu

Edilul din Banu Manta a mai spus pentru București Fm că parcarea subterană va putea fi utilizată, pe timpul nopții de către cetățenii din zonă, deoarece există un foarte mare deficit de locuri de parcare.

Oamenii din zonă spun că de 30 de ani așteptau să se deschidă o piață în cartier pentru a avea acces la legume și fructe proaspete, produse de către fermierii autohtoni.
Foto: Mircea Apostolescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.