Plimbarea în natură face minuni pentru reducerea stresului

Foto: Victor Mihalache

Ideea specialiştilor de a ne recomanda pilula „natură” în loc de antidepresive şi imunostimulatoare devine tot mai răspândită. Dacă trăim într-un oraş mare şi lucrăm într-un birou de luni până vineri, cu siguranţă suferim din cauza lipsei de timp petrecut în natură.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Michigan estimează că avem nevoie zilnic de cel puţin 20 de minute petrecute în natură, tratamentul natural pentru stres, deoarece astfel se reduce semnificativ nivelul de cortizol din organism. Experţii au ajuns la această concluzie după un experiment la care au participat voluntari care au petrecut timp în natură, în momente diferite ale zilei. Nivelurile hormonului stresului au fost apoi testate şi s-a constatat că s-au diminuat imediat cu cel puţin 10%.
Pentru ca efectul să fie maximizat, trebuie să renunţăm la căşti, să lăsăm telefonul în buzunar şi să ne bucurăm de natura din jurul nostru cu toate simţurile.

Dacă trăim într-un oraş mare, refugiul cel mai apropiat este parcul. De asemenea, este important ca plimbările să aibă loc în timpul zilei, remarcă publicaţia „Travel and Leisure”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.