Plan rosu de interventie in judetul Buzau!

ACTUALIZARE 22.35    Au fost descarcerate si ultimele trei persoane din microbuz.
Bilanț final: – zece victime transportate la spital; – trei persoane decedate; – o persoana (șoferul), cu rani superficiale, nu necesita transport la spital.

ACTUALIZARE 22.30     Din cele zece persoane transportate la spital, una este in stare grava (inconstienta), iar noua sunt constiente si prezinta diferite leziuni.

Pentru extragerea celorlalte trei persoane incarcerate in microbuz, salvatorii actioneaza cu accesorii grele de interventie.
O persoană nu prezinta probleme medicale.
STIRE INITIALA:    ISU Buzau a declansat plan rosu de interventie dupa ce un microbuz a fost lovit de tren in satul Bîlhacu, comuna C.A.Rosetti.

Sunt cel putin 14 victime.

Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Buzau, sublocotenent George Creţu, la trecerea de cale ferata de la Bîlhacu un microbuz a fost lovit de tren.

La fata locului se afla şapte ambulanţe, trei echipaje ISU si pompieri.

10 persoane sunt evaluate la fata locului, vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Evaluarea medicala a persoanelor afectate continua.
La acest moment, salvatorii  intervin pentru recuperarea a 3 persoane incarcerate.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar între staţiile Cilibia şi Rosseti este închis la această oră, pe ambele fire, din cauza unui accident înregistrat la o trecere la nivel cu calea ferată dotată cu bariere automate.

Trenul IR 1579, care circula în relația București- Galați, a lovit un microbuz, al cărui șofer s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și să respecte semnalizarea de la trecerea la nivel.

Reprezentanții Regionalei CF Galați s-au deplasat la locul accidentului pentru a acționa și a acorda sprijinul necesar reprezentanțiilor pentru situații de urgența.

Până la finalizarea operațiunilor desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență trenul IR 1731 ( Brasov – Galati) staționează temporar în Cilibia.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. vă asigură că toate măsurile operative întreprinse de personalul feroviar au ca principal scop redeschiderea circulației în condiții de siguranță.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.