VIDEO: Cristina Caramarcu, The Humans – “Vrem să facem un album, undeva în toamnă”

Studioul matinalului ”Bună dimineața, București!” a devenit neîncăpător, la propriu, invitații lui Răzvan Petre și Marius Stoica fiind cei 6 membrii ai trupei The Humans. Ei au venit cu povești, dar și cu noul single – “Binele meu”.

Cristina Caramarcu a punctat: “Mai avem și altele, dar le scoatem pe rând. Vrem să facem un album, undeva în toamnă. Avem o colaborare cu Luft Records. Noi am mai colaborat cu Alex Luft. Eu am colaborat cu Alex chiar dinainte de proiectul The Humans.”

Deși conștientă că poate să pară împotriva trendurilor actuale, artista vrea să păstreze doar instrumentele în linia melodică: “Nu vrem să mergem pe partea de sintetic, vrem în continuare cu instrumente.”

Dacă vrei să afli ce părere are Cristina despre piesa care a câștigat Eurovision-ul în România, ce înseamnă “binele” pentru fiecare dintre membrii trupei, care este noua achiziție a Cristinei, ce muzică ascultă cei șase, vezi VIDEO.

Trupa promite că seria de concerte va începe din toamnă și asta pentru că până atunci se concentrează pe album.

Cristina spune că își doresc foarte mult un feat-uring cu Cornel Ilie: “De mult timp tot încerc să găsesc o perioadă liberă cu Cornel Ilie. Ne tot spunem să facem o piesă. Probabil, la un moment dat, o să fie o colaborare. El a fost invitatul nostru la Hard Rock Café când am aniversat 2 ani de The Humans.”

Cât despre cum se înțeleg cei șase și care este atmosfera la repetiții, Cristina povestește: “În trupa asta nu există niciun șef și de aici potopul. E greu să aduci la un numitor comun 6 caractre. Dar sunt certuri constructive.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.