Aer puțin și irespirabil în București!

Bucureștenii nu mai au ce și cum să respire. În momentul de față, legislația românească privind calitatea aerului nu respectă cerințele europene. Monitorizarea calității aerului este incompletă, mai multe substanțe poluante înregistrează valori peste limitele stabilite de către Uniunea Europeană sau cele recomandate de către Organizația Mondială a Sănătății, iar populația nu are o modalitate la îndemână pentru a evalua în mod realist și coerent calitatea aerului pe care îl respiră.

Comisia Europeană a cerut României aviz motivat pentru nerespectarea termenului de 11 iunie 2010. Atunci trebuia transpusă în legislația noastră o directiva referitoare la calitatea aerului. Peste 3.000 de bucureșteni au semnat petiția „Dreptul la aer“, initiată de un grup de cetăteni și sustinută de Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România.

Oana Neneciu, director executiv Ecopolis spune că „sunt 8 stații de monitorizare a calității aerului în București și Ilfov dar 2 funcționează. Pentru că suntem obligați de Comunitatea Europeană să raportăm, anual, măsuratorile legate de calitatea aerului.” Ea a mai declarat că „măsurătorile nu sunt relevante, însă, pentru că, la anumite ore, traficul este insuportabil” O plângere prealabilă a fost depusă la registratura Primăriei Capitalei de către mai multe ONG-uri care au cerut municipalitătii să ia măsuri urgente împotrivă poluării. Iar medicii avertizează: poluarea ucide!

Despre calitatea aerului am discutat astăzi, În Comunitate, cu Oana Neneciu, director executiv Ecopolis.

Vezi aici arhiva emisunii În Comunitate!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.