Programul „Euro 200” se derulează și în acest an

Executivul a aprobat miercuri, 3 aprilie 2019, printr-o hotărâre, derularea programului „Euro 200”, în conformitate cu un nou calendar, valabil începând din acest an. Astfel, în conformitate cu acest grafic, alocarea sumei de două sute de Euro, sub formă de vouchere, se va face în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, urmând ca achiziţia efectivă a echipamentelor IT, la orice furnizor de profil, să se realizeze în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019.

Ministerului Educației Naționale i-a fost alocată, prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, suma de 12 milioane de lei pentru derularea acestui program în care sunt așteptați să aplice circa 12.000 de elevi și studenți.

Beneficiarii „Euro 200” sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. În cei 15 ani de aplicare a programului, au fost sprijiniți în achiziţia de computere peste 300.000 de elevi şi studenţi.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.