Românii se „bat” din nou cu turcii … pentru tramvaie …

Din peste 20 de ofertanți au mai rămas doar doi, în procedura de achiziție publică a celor 100 de tramvaie noi ale Bucureștiului. Producători titrați de material rulant, precum cehii de la Skoda și francezii de la Alstom au ieșit din joc.
Ce oferte s-au depus pentru cele 100 de tramvaie noi ale Bucureștiului …

În cadrul procedurii de achiziție publică pentru cele 100 de tramvaie moderne, la termenul limită din data de 15 martie, au depus oferte doi producători de material rulant, respectiv Astra Vagoane Călători si Durmazlar Makine San Ve Tic AS din Turcia.

La expirarea termenului pentru depunerea ofertelor pentru achiziția celor 100 de tramvaie au rămas în competiție doar cei doi operatori, deși în cadrul procedurii se înscriseseră 20 de companii, printre care nume mari de producători de material rulant.

Primăria Municipiului București a publicat pe SICAP, pe data de 11 decembrie 2018, anunțul pentru achiziția celor 100 de tramvaie. Valoarea estimată a contractului este de 845,68 milioane lei, adică aproximativ 180 de milioane de euro.

Este vorba despre achiziția a 100 de tramvaie și a echipamentelor necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 si 55.

Licitatie „cu cântec” …

În context trebuie reamintit faptul că, în decembrie 2018, Consiliul Național de Soluționare a Contestatiilor (CNSC) a admis contestația formulată de catre Alstom, unul dintre ofertanți, împotriva documentației de atribuire, obligând, Primăria Municipiului București (PMB) să suspende procedura de achiziție publică până la soluționarea contestației.

Astfel, se solicita PMB să modifice termenul restrictiv de 45 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor până la care ofertanții au dreptul să solicite clarificări și, pe cale de consecință, să permită adresarea clarificărilor de către ofertanți până cu 20-25 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, astfel încât demersul de clarificare a documentației de atribuire să fie unul util, se spunea în decizia CNSC.

Contestatarul, Alstom, mai solicita PMB să prelungească termenul restrictiv de livrare din primul an contractual, stabilit în prezent ca fiind de 9 luni de la semnarea contractului, respectiv termenul de omologare, stabilit în prezent ca fiind de 3 luni de la livrare.

Se mai solicită și înlocuirea pragului minim valoric de 28.000.000 lei, permisiv și lipsit de orice relevanță, impus pentru experiența similară, cu un prag superior, care să reflecte capacitatea efectivă a operatorilor economici de a executa un contract de achiziție publică a cărui valoare, estimată la suma de 180 de milioane de euro (845.687.394 lei), și complexitate ar fi mult superioare celei rezultate din experiența impusă participanților prin pragul de 28 de milioane de lei.

De asemenea, compania Alstom era de părere că termenele de livrare impuse prin graficul de livrare al tramvaielor ar fi fost nejustificat de scurte.

Graficul de livrare minim, solicitat de PMB, prevede că, în primul an de contract, va fi livrat un tramvai, în al doilea și al treilea an, vor fi livrate câte 48 de tramvaie, iar, în ultimul an de contract, urmează a fi livrate 3 tramvaie.

În plus, contestatarul considera că punctul critic ar fi fost reprezentat, în esență, de faptul că ofertantul desemnat câștigător trebuie să livreze primul tramvai în maxim 9 luni de la semnarea contractului și să îl omologheze, pe cheltuiala sa, în maxim 3 luni de la livrare, în caz contrar, contractul urmând a fi reziliat.

În ianuarie 2018, CNSC a respins contestația depusă de către Alstom. Nici recursul depus, apoi, de către Alstom la Curtea de Apel București nu a avut câștig de cauză. Astfel  titratul producător francez de material rulant a decis să nu depună nici o ofertă, acum, în martie 2019.

Cehii contestă și ei, dar nu depun o ofertă …

Și un alt producător galonat de material rulant, Skoda Transportation, depusese, pe data de 8 martie 2019, chiar cu o săptămână înainte de expirarea termenului pentru depunerea ofertelor, o contestație.

Skoda Transportation își motivase contestația prin faptul că termenele date de municipalitatea bucureșteană ar fi „nerealiste” si „îngrădesc concurența”, PMB refuzând, de exemplu, să ia în calcul termenele necesare traducerii documentației.

Cehii de la Skoda au mai fost nemulțumiți și deoarece „cerințele restrictive sunt în măsură să denatureze în mod nejustificat concurența”. Skoda Transportation a acuzat municipalitatea bucureșteană că nu ar fi lămurit problemele ridicate de potențialii participanți.

Însă, Skoda a surprins pe toată lumea chiar in ziua depunerii ofertelor, pe 15 martie, atunci când cehii au renunțat la contestație, după cum informează Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor.

În cursa finală au rămas, așadar, producătorul român de material rulant, Astra Vagoane Călători și turcii de la Durmazlar.
Cum vor arăta tramvaiele …

Cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborâtă, pe toată lungimea vehiculului. Ele vor fi din gama de 36 m, cu minim 5 usi duble și vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiționat, cât și a încălzirii salonului pasageri. Sistemul va oferi posibilitatea reglării, atât a temperaturii, cât și a debitului de aer, conform caietului de sarcini.

De asemenea, prin documentația de achiziție s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, dintre care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus, instalație de supraveghere video, echipamente pentru validarea cardurilor.

Pentru persoanele cu dizabilități care folosesc scaune rulante, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală și se vor amenaja 2 locuri speciale la cea mai apropiată ușă dublă de acces față de postul de conducere.

De asemenea, în apropierea acestor spații trebuie prevăzute bare de susținere, dispozitive de asigurare, butoane de comandă și comunicare etc.

Ce ne vor mai oferi noile tramvaie …
  • durata de utilizare a tramvaiului va fi minim 30 ani, cu garanția funcționării fără defecțiuni a tramvaiului de minim 5 ani sau minim 300.000 km, indiferent care se îndeplinește primul de la data încheierii procesului verbal de recepție pentru tramvai în ansamblu și toate componentele acestuia;
  • lățimea caroseriei tramvaiului va fi de 2400 – 2450 mm;
  • consumul specific de energie electrică este un factor de evaluare cu o pondere însemnată;
  • instalație IT care echipează tramvaiul și realizează funcțiile de informare călători, audio-vizuala, infotainment, numărare călători, supraveghere video, Wi-Fi și sistem de comunicare online;
  • posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spatiul destinat călătorilor atunci când nu este utilizat;
  • echipare cu sistem infotaiment cu monitoare TFT LCD-LED sau superioare pentru indicarea traseului, a poziției tramvaiului în traseu și pentru difuzarea de reclame comerciale, cu proprietăți antivandalism, montat în interiorul salonului pentru călători astfel: minim 4 monitoare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.