Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 21 martie

CINEMA

* Programul zilei la Festivalul One World Romania.

˟ La Cinema Elvira Popescu sunt proiectate:

– de la ora 18:00, „Eldorado”, în care regizorul Markus Imhoof, pornind de la propria sa experienţă de viaţă, cercetează ce se întâmplă cu toţi refugiaţii salvaţi în ultimii ani din Mediterana de către autorităţile italiene;

– de la ora 20:30, în prezenţa realizatorului Pierre Tonachella, „Până la ivirea zorilor”, un film liric, având în prim-plan un grup de tineri fără mari calificări profesionale – aşa zisul „tineret muncitoresc” -, toţi prieteni din copilărie ai regizorului care se zbat pentru a-şi găsi un loc de muncă şi pentru a-şi construi o viaţă stabilă, dar găsesc numai slujbe slab plătite sau de scurtă durată.

˟ La Cinemateca Union puteţi viziona:

– de la ora 18:00, „Divizarea”, o privire asumat părtinitoare a regizorului spaniol Alberto Garcia, prezent la proiecţie, asupra fenomenului evacuărilor categoriilor defavorizate şi a impactului emoţional pe care aceste evenimente îl au asupra celor implicaţi;

– de la ora 20:30, scurtmetrajul „Elefantul alb” de Shuruq Harb şi lungmetrajul „Psalmul pietrelor”, un superb poem, aflat la graniţa dintre ficţiune şi documentar realizat de Michel Khleifi, prezent la proiecţie, care, prin intermediul a două personaje, a căror poveste e împletită la fiecare pas cu situaţia reală din teritoriile palestiniene ocupate, ne oferă şansa de a privi, prin ochii lor, la ce înseamnă să trăieşti, să creşti şi să mori acolo.

˟ La Cinemateca Eforie se desfăşoară:

– de la ora 18:30, proiecţia în prezenţa realizatoarei, a lungmetrajului „Timebox”, un portret al tatălui regizoarei Nora Agapi, un fotograf şi realizator de documentare din Iaşi în vârstă de 80 de ani obligat de autorităţi să se mute din apartamentul închiriat de la stat, în care se afla şi întreaga sa arhivă;

– de la ora 20:30, o seară dedicată Ninei Cassian, ce cuprinde proiecţia filmului „Distanţa dintre mine şi mine”, în prezenţa realizatoarelor acestui portret al scriitoarei, Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după care Svetlana Cârstean împreună cu alte două poete vor recita poeziile Ninei Cassian, vor vorbi despre destinul ei, despre exil, dictatură şi poezie, despre asumarea sexualităţii şi independenţa gândirii.

˟ La Goethe Institut – Pavilion 32 (Calea Dorobanţi, nr. 32) rulează:

– de la ora 18:30, „Şters, ascensiunea invizibilului” de Ghassan Halwani care, pornind de la o fotografie realizată în 1982 la lagărele de refugiaţi Sabra și Shatila, după masacrele care au avut loc acolo în timpul Războiului Civil Libanez, vorbeşte despre toate „Persoanele Dispărute” şi familiile lor, chestionând implicit modul în care funcţionează societăţile noastre, nu doar dictaturile sau ţările aflate în război;

– de la ora 20:30, „Kinshasa Makambo”, de Dieudo Hamadi, ce documentează eforturile disperate ale activiştilor pentru a împiedica introducere unui amendament constituţional care să îi permită preşedintelui Republicii Democrate Congo, Joseph Kabila, să candideze pentru a treia oară pentru preşedinţie într-o ţară în care braţul armat al puterii nu aruncă cu gaze lacrimogene, ci cu muniţie de război.

˟ La Point, de la ora 20:30, în prezenţa istoricului Ian Buruma are loc proiecţia scurtmetrajului „Terminus”, ce a lansat cariera unuia dintre cineaştii britanici cei mai renumiţi ai anilor ’60-’70, John Schlesinger, care surprinde în acest film o zi oarecare dintr-o gară importantă a Londrei (Waterloo Station), unde vieţile a mii de oameni se intersectează pentru scurt timp, despărţindu-se apoi, cel mai probabil, pentru totdeauna.

* La Institutul Italian de Cultură, de la ora 19:00, în cadrul programului Joia la film, rulează comedia romantică „Nessuno mi puo’ giudicare” de Massimiliano Bruno, cu: Paola Cortellesi, Raoul Bova, Rocco Papaleo, Valerio Aprea. Înainte de proiecţie puteţi vizita recent deschisa expoziţie „INT/EST/erno: Il design italiano fra gli anni ’50 e ’90 del Novecento”.

MUZICĂ

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine, de la ora 19:00, la Ateneul Român, primul concert al săptămânii, sub bagheta dirijorului Camil Marinescu, având în program numai ampla Simfonie nr. 7, de Anton Bruckner.

* Tot de la ora 19:00, mezzosoprana Oana Andra şi baritonul Alexandru Chiriac, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici şi Ieronim Buga, dau un recital extraordinar de lied românesc la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului „I Love Lipatti”. Recitalul este precedat de proiecţia, de la ora 18:00, a producţiei TVR „Sonată pentru omul bun”, realizată de Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, ce creionează un portret emoţionat al compozitorului, pianistului şi pedagogului Dinu Constantin Lipatti.

* Trupa spaniolă Mezquida-Aurignac-Prats (M.A.P.) susţine cel de-al cincilea concert al anului ce îmbină free jazzul cu muzica populară contemporană şi de improvizaţie, de la ora 20:00 la ArCuB – Hanul Gabroveni, în cadrul Stagiunii de jazz „Artist in Residence”.

* Tot de la ora 20:00 în Quantic Club începe concertul prin care trupa britanică Antimatter îşi promovează la Bucureşti noul album „Black Market Enlightenment”. Invitat special: trupa Abigail.

* Mastering The Music Business – Conference & Showcase Festival, eveniment ajuns la a IV-a ediţie ce se desfăşoară la Hotel Caro şi în Clubul Fratelli, a programat deseară concertele:

– pe Omega Stage: de la ora 20:00 – Vizi (RO), de la ora 21:10 – Sado Opera (DE), de la ora 22:20 – Gramofone (RO);

– în Lounge: de la ora 20:15 – Johnny Bica (RO), de la ora 21:00 – Belau (HU), de la ora 21:50 – Eckos (UK);

– pe Alpha Stage: de la ora 20:35 – Leon of Athens (UK), de la ora 21:45 – Days of Confusion (RO), de la ora 22:55 – byron (RO).

* „How To Dress Well”, proiectul muzicianului, compozitorului şi vocalistului experimental Tom Krell, vine pentru prima dată în Control Club pentru a promova, de la ore 21:00, cel mai recent album, “The Anteroom”.

* Tot de la ora 21:00, Expirat Halele Carol îşi deschide porţile pentru concertul dat de Melting Dice şi Robin And The Backstabbers.

* Nicu Alifantis şi trupa sa ZAN cântă, de la ora 21:30, în Hard Rock Café.

SPECTACOLE

* La Sala Palatului, de la ora 19:00 are loc premiera noului spectacol ce îl are a protagonist pe Tudor Gheorghe, intitulat „Femeia”. Acompaniamentul este asigurat de Grupul vocal şi orchestra „Concertino” din Chişinău, sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu.

* De la ora 20:00, la Grand Cinema & More Băneasa, începe prima dintre cele 4 reprezentaţii cu musicalul „My Fair Lady”, regizat de Răzvan Ioan Dincă, în care, alături de Ernest Fazekas şi Aura Călăraşu, Horia Brenciu şi Anca Ţurcaşiu îi vor interpreta, pe Henry Higgins, respectiv Mrs. Higgins.

EXPOZIŢII

* Expoziţia tematică „Magia liniei (Ligia Macovei şi lirica eminesciană)” este vernisată, la  ora 18:00, la Muzeul de Artă „Ligia şi Pompiliu Macovei” (Str. 11 Iunie, nr. 36-38), unde poate fi vizitată până pe 22 septembrie.

* Vernisajul expoziţiei individuale „Recorriendo Perú”, de Ximena Heraud, are loc de la ora 18:30, în prezenţa artistei, la Sala de expoziţii a Institutului Cervantes, unde poate fi vizionată până pe 12 aprilie.

* Tot până pe 12 aprilie este deschisă la Galeria Galateea Contemporary Art noua expoziţie de grup „Galateea Micro Studio”, ce proiectează în spaţiul de expunere un mic colţ de atelier pentru un photo shooting al obiectului ceramic, vernisată deseară, la ora 19:00.

* Tot de la ora 19:00 are loc vernisajul expoziţiei-eveniment „Abstract Fluidity”, de Andrea Tivadar, ce continuă proiectul dedicat celor mai experimentale şi inovative voci tinere din peisajul artistic românesc iniţiat de Galeria Estopia, unde poate fi vizitată până pe 18 aprilie.

CARTE ŞI LITERATURĂ

* Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează, de la ora 18:00, la Sala „Iosif Naghiu” (Calea Griviţei, nr. 64-66), un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Poeziei (21 martie) la care iau parte: Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Horia Gârbea, Ion Mureşan, Eugen Suciu şi Nicu Alifantis, care asigură inserţiile muzicale.

* Tot de Ziua Mondială a Poeziei, dar şi în cadrul Săptămânii Francofoniei (18 – 22 martie), la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” (Str. Zborului, nr. 7 – 9) are loc, de la ora 18:00, un „taifas” poetic româno-francez prilejuit de lansarea cărţii de poezie „Unde este trecut numele” de Lorena Stuparu. Transpunerea în franceză este semnată de Mona Şerbănescu, directorul liceului gazdă. Moderator: scriitorul Dan Mircea Cipariu

* Librăria Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10) găzduieşte, de la ora 18:30, o seară de lectură în limbile română şi franceză, pentru a marca lansarea cărţii „Ăsta e al meu!”, prima apariţie editorială în limba română a autorului şi ilustratorului belgian Michel Van Zeveren, care va citi împreună cu cei mici, va răspunde la întrebările lor şi va da autografe.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.