Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 20 martie

CINEMA

* Programul Festivalului One World Romania de astăzi.

˟ La Goethe Institut – Pavilion 32  (Calea Dorobanţi, nr. 32) în prezenţa istoricului Ian Buruma şi a ziaristei Iulia Popovici, de la ora 17:00 este proiectat foarte lungul documentar „Ultimul dintre nedrepţi”, filmat de Claude Lanzmann în 1975, însă montat şi lansat abia în 2013, având ca protagonist pe Benjamin Murmelstein, fostul rabin şef al Vienei înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, deportat apoi în Theresienstadt şi numit, împreună cu rabinul şef al Berlinului, Paul Eppstein, şi cel al Pragăi, Jacob Edelstein, în conducerea Consiliului Evreiesc (Judenrat) al acestui ghetou „model”.

˟ La ArCuB – Hanul Gabroveni rulează:

– de la ora 18:00, „Srbenka”, de Nebojsa Slijepcevic care urmăreşte un proces de reconciliere cu trecutul personal şi cu cel naţional în Croaţia, lansând un îndemn către toleranţă în contextul unei Europe de Est divizate şi încă scufundate în ranchiune etnice, transmise fără justificare, din generaţie în generaţie;

– de la ora 20:30, „M”, de Yolande Zauberman care se întoarce cu Menahem Lang în oraşul israelian Bneï Brek, unde acesta şi-a petrecut copilăria în sânul unei comunităţi ultraortodoxe, pentru a încerca să înţeleagă cum e posibil ca un grup de oameni cu o viaţă atât de profund spirituală să abuzeze un număr atât de mare de copii, ca apoi să muşamalizeze astfel de fapte.

˟ La Cinema Elvira Popescu sunt proiectate:

– de la ora 18:00, „Îmi amintesc corbii”, debutul în lungmetraj al lui Gustavo Vinagre ce captează o serie de monologuri ale unei femei trans, Julia, depănate pe durata unei nopţi insomniace;

– de la ora 20:15, în prezenţa regizorului Laurenţiu Calciu şi a lui Nicolae Raţiu, „Primul an de democraţie, întâiul an de confuzie” despre tensiunea post-decembristă din România ce a creat atât panică, cât şi un soi de paranoia generală, în care grupul de lideri provizorii era pus la îndoială şi oricine putea fi bănuit de concetăţenii lui de terorism, de oportunism, de partizanat cu comuniştii rămaşi.

˟ La Point (Str. Gen. Eremia Grigorescu, nr. 10) puteţi viziona:

– de la ora 18:00, „Memorie fertilă”, în prezenţa regizorului Michel Khleifi care a decis să filmeze două femei, pe Farah Hatoum, o văduvă în vârstă de aproximativ cincizeci de ani, care lucrează într-o fabrică israeliană din Nazaret încă din 1947, de când pământurile familiei ei au fost confiscate de autorităţi, şi pe Sahar Khalifeh, o tânără scriitoare şi profesoară din Cisiordania, pentru a pune în discuţie ocupaţia israeliană şi condiţia femeilor palestiniene;

– de la ora 21:00, „August: un moment înaintea erupţiei”, documentar satiric în care toată lumea e isterizată fără un motiv aparent, ceea ce corespunde definiţiei lunii august în accepţiunea regizorului Avi Mograbi, prezent la proiecţie.

– de la ora 22:00, „An tan tina”, performance de şi cu Nicoleta Lefter.

˟ La Cinemateca Eforie rulează:

– de la ora 18:30, „Camorra” de Francesco Patierno care, pornind de la sutele de ore de materiale filmate aparţinând arhivei televiziunii italiene Rai, realizează un studiu al naşterii, consolidării şi transformării Camorrei de-a lungul câtorva decenii, istorisind mecanismele care au permis acesteia să înăbuşe o iminentă revoltă socială a claselor de jos din regiune împotriva nepăsării manifestate de către statul italian, ajungând în timp să chestioneze însăşi sursa autorităţii statului în ochii tuturor cetăţenilor săi;

– de la ora 20:30, „Divizarea”, o privire asumat părtinitoare a regizorului spaniol Alberto Garcia, prezent la proiecţie, asupra fenomenului evacuărilor categoriilor defavorizate şi a impactului emoţional pe care aceste evenimente îl au asupra celor implicaţi.

 

* La Institutul Cultural Român, de la ora 18:30 are loc premiera filmului documentar „Transilvania – Burguri Medievale”, realizat de artistul fotograf Florin Andreescu, care propune o incursiune inedită în nouă oraşe medievale din Transilvania – Braşov, Sighişoara, Mediaş, Cluj-Napoca, Bistriţa, Alba Iulia, Orăştie, Sebeş şi Sibiu. Secrete medievale, legende şi tradiţii pline de culoare ies la iveală de-a lungul unei călătorii incitante prin legendara Siebenbürgen, care oferă imaginea unei lumi aparte, cu aşezări clădite după model german, biserici fortificate ca nişte cetăţi şi numeroase monumente de arhitectură gotică, renascentistă şi barocă.

MUZICĂ

* În cadrul celei de-a II-a ediţii a proiectului „Tango Simfonic”, Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Jozsef Horvath, susţine, de la ora 19:00, la Sala Radio, concertul intitulat „Milonga de mis amores” cu participarea solistei argentiniene Analia Selis, bandeoneonistului argentinian Omar Massa şi a pianistului şi compozitorului Julian Caeiro (care semnează şi aranjamentele muzicale).

* Tot de la ora 19:00, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianista Verona Maier susţin un recital extraordinar integral românesc la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului „I Love Lipatti”. Recitalul este precedat de proiecţia, de la ora 18:00, a celei de-a doua părţi a filmului „Dinu Lipatti, muzică şi geniu”.

* De la ora 19:30, în Clubul Fabrica are loc o nouă ediţie de Blue Wednesday în regia lui Hanno Hoefer, având ca invitată trupa DUSTY RIDE.

* Pianistul şi compozitorul francez, Richard Clayderman, revine cu un spectacol ce aduce în scenă elemente din toate cele 7 arte, de la ora 20:00 la Sala Palatului, alături de Dan Puric şi Ştefan Popa Popa’s, împreună cu Orchestra Simfonică Bucureşti.

* Concertul din Clubul Ţăranului prin care Alina Manole sărbătoreşte, de la ora 20:00, aniversarea a 10 ani de la lansarea albumului „Luna Pătrată”, este sold out.

* Tot de la ora 20:00, Expirat Halele Carol îşi deschide porţile pentru evenimentul de lansare unui nou single al trupei Crize, însoţit de un videoclip realizat de Dhope Design.

* De astăzi până pe 22 martie la Hotel Caro şi în Club Fratelli are loc Mastering The Music Business – Conference & Showcase Festival, eveniment ajuns la a IV-a ediţie, ce reuneşte artişti independenţi, profesioniştii din industrie, dar şi iubitorii de muzică dornici să descopere peste 30 de trupe new-entry şi să participe la workshop-uri, conferinţe, sesiuni de audiţii şi concerte live. Deseară sunt programate concertele:

– pe Alpha Stage: de la ora 20:35 – The Lemon Lovers (PT), de la ora 21:45 – Rehab Nation (RO), de la ora 22:55 – The Mono Jacks (RO), de la ora 00:55 – Tokyo Taboo (UK);

– pe Omega Stage: de la ora 20:00 – Baby Elvis (RO), de la ora 21:10 – Valeria Stoica (RO), de la ora 22:20 – Ruth Koleva (BG), 23:50 – Thot (BE);

– în Lounge: de la ora 20:15 – Shaodow (UK), de la ora 21:00 – Tobi Ibitoye (RO), de la ora 21:55 – Zoli Toth (RO), de la ora 23:35 – FVLCRVM (SK).

* Coma susţine concertul acustic „Light” în Hard Rock Café, începând cu ora 21:30.

* Italienii de la Rocket Queen, una din cele mai bune trupe tribut Guns N’ Roses din Europa, cântă, de la ora 22:30, în Berăria H.

CARTE ȘI LITERATURĂ

* Editura Casa Radio lansează cartea cu CD „Şambelan la viezuri”, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu, nr. 8), Sala „Perpessicius”, în prezența autoarei, Pușa Roth, și a lui Costin Tuchilă, care vă invită să fiți martorii audiției unui spectacol după Urmuz.

* Tot de la ora 18:00, la Librăria Modul Cărturești (Str. Academiei, nr. 18-20) Galeria Posibilă organizează lansarea cărții „Bogdan Gîrbovan. Categorii”.

* La Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, de la aceeași oră au loc o dezbatere pe tema albumului „Monumentele Mihai Eminescu” şi prezentarea volumelor „Eminescu și România: o descoperire permanentă” și „Ludwig Vinzenz Fischer și traducerile eminesciene / Ludwig Vinzenz Fischer und seine Eminescu Übersetzungen” realizate de Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.