Piața Victoriei sau de ce „cad” semafoarele …

De azi de dimineață, în jurul orelor 7, intersecția de la Piața Victoriei este un calvar. De ce? Pentru că au „căzut” semafoarele … Din nou. … Pe la 10, au apărut și cei de la Compania Municipală de Management al Traficului … Vor termina treaba și vor repune semafoarele în funcțiune în jurul orei 14.
Deși în marea intersecție și-au făcut simțită prezența agenții de la Poliția Rutieră, haosul s-a instalat. Cei care vin de pe Kiseleff se ambuteiază cu fluxurile de trafic de pe Mihalache și Titulescu, care, la rândul lor se încurcă cu cei care circulă dinspre ori spre Aviatorilor și dinspre Iancu de Hunedoara ori Lascăr Catargiu. Când în acest peisaj haotic mai apar și ambulanțele, mașinile de poliție sau coloanele oficiale, blocajul este garantat.

I-am întrebat pe specialiștii de la Managementul Traficului de ce au venit abia la ora 10, când semafoarele nu mai funcționau de la 7.

„Pentru că afară este frig și nu putem lucra cu cablurile de fibră optică, atunci când afară sunt temperaturi negative. Același este motivul pentru care nu se poate lucra pe timpul nopții, în sezonul rece. Temperatura trebuie să fie de minim 5° Celsius. Altfel, cablurile sunt rigide și se pot întrerupe, când le manevrăm pentru a le introduce în canalizația de fibră optică de sub carosabil. Schimbăm cablurile, dar semafoarele tot n-ar merge, mi-au explicat oamenii.
De dimineață, am tăiat cablurile la lungimile necesare, la noi în depozit, si am venit, apoi, cu ele pregătite aici”, m-au asigurat ei.

Bun, dar de ce apar mereu avarii, în Piața Victoriei, pentru că nu este prima dimineață când șoferii prinși în teribilul ambuteiaj înjură Primăria Capitalei și toate semafoarele și sistemele de management al traficulul din București, am întrebat.

„Cauzele sunt mai multe. În primul rând, în Piața Victoriei, canalizația prin care trec cablurile electrice, care inventează semafoarele și fibra optică este prinsă între tunelul de la metrou și, respectiv, pasajul subteran și planșeul propriu-zis, peste care se află sistemul rutier. Aceasta fiind situația, apa de ploaie nu are unde să se scurgă și rămâne în canizatie. Astfel, după fiecare ploaie, firele electrice și de fibră optică stau zile întregi în apă și, din această cauză, se produc avariile.
O altă cauză este vechimea de vreo 30 de ani a canalizației și vechimea cablurilor electrice și de fibră optică„, explică specialiști de la Compania Municipală de Management al Traficului.
Cablurile n-au mai fost schimbate de vreo 10 ani, au trecut prin multiple înghețuri și dezghețuri, iarna, s-au „copt” de căldură, vara, și, acum, cedează.

În fine, am vrut să știu de ce durează atât de mult reparațiile? De ce, de la ora 10, durează până la 14 să depună în funcțiune intersecția de la Piața Victoriei?!

„Pentru că trebuie trase cablurile, prin canalizație, pe lungimi de sute de metri. Și nu este vorba numai de fibră optică, ci și de cablurile de alimentare cu energie electrică. Un plus, cablurile trebuie trase, de la fiecare semafor până la automatul pentru dirijarea traficului. În marile intersecții strategice, cum este și cea de la Piața Victoriei, se concentrează cablurile de la intersecțiile de pe toate arterele care se întâlnesc în acea intersecție. De aceea, este mai mult de muncă”, explică oamenii de la Managementul Traficului.

Ei spun că există și vești bune. Astfel, acum, colegii lor lucrează la integrarea în Bucharest Trafic Management Sistem (BTMS) a intersecțiilor de pe Șoseaua Colentina. Apoi, vor urma intersecțiile de pe Șoseaua Giurgiului și cele de pe Calea Griviței, de la intersecția cu Bulevardul Dacia și până la „Doi Cocoși”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.