Simona Halep se califică în optimi la Indian Wells

A doua rachetă a lumii reuşeşte o calificare de loc uşoară în faţa unei jucătoare aflată în afara primei sute mondiale. Kateryna Kozlova a jucat cel mai bun tenis al ei , dar nu a putut face faţă sportivei din România.

Simona Halep a fost destul de ezitantă în ambele seturi, când a ratat câteva oportunităţi, dar a ştiut aproape de fiecare dată să închidă în favoarea ei puncte importante din joc.
Simona nu a fost sigură pe ea, meciul contra ucrainiencei fiind primul dintre cele două şi poate de aceea sportiva din Constanţa şi-a croit mai greu drumul spre victorie.

Favorita doi a turneului de la Indian Wells, a reuşit până la urmă să se impună în faţa Koslovei în două seturi cu 7-6(3),7-5, dar a trebuit să se întrebuinţeze din plin în cele două manşe. Halep a condus cu 5-3 în primul set şi cu 5-2 în cel de al doilea, dar a fost de fiecare dată egalată la 5.

În optimile turneului de la Indian Wells, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea din partida dintre cehoaica Marketa Vondrousova şi letona Jelena Ostapenko.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.