Târguri şi expoziţii de 1 Martie, în București

Bucureştenii sunt aşteptaţi să aleagă cele mai frumoase cadouri pentru doamne și domnişoare.

În mai multe muzee din Capitală sunt deschise târguri de mărţişor. La Muzeul Satului, de exemplu, se desfășoară evenimentul ”De Mărţişor, Târg… cu tâlc”.

Cei intersați pot merge acolo până pe 8 martie, iar intrarea este liberă. Vizitatorii Muzeului Satului vor avea posibilitatea să participe, mâine și poimâine, la un atelier de confecţionat mărţişoare susţinut de Magdalena Udrea.

Meşteri populari și artişti plastici expun mărţişoare, până duminică, și la Târgul Mărţişorului de la Muzeul Țăranului Român. Invitaţilor la târg li se alătură, ca în fiecare an, câteva şcoli, dar şi fundaţii şi asociaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi categorii defavorizate.

Biletul de intrare costă 4 lei preţ întreg, iar elevii, studenţii, pensionarii vor plăti 2 lei.

La Muzeul Naţional de Geologie este deschis, tot până duminică, Târgul de Mărțişor, o expoziţie cu vânzare de bijuterii, cristale, pietre preţioase şi semipreţioase.

Muzeul Municipiului Bucureşti a pregătit pentru ziua de 1 Martie trei evenimente. Potrivit organizatorilor, spectacolul ”Uimitoarele aventuri ale unor pârliţi” poate fi oferit pe post de mărţişor magic şi aventuros, dinamic și hazliu. Evenimentul este organizat la Casa Filipescu-Cesianu, iar biletele sunt 20 de lei. Prețul include și vizitarea expoziţiei permanente ”Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”.

La Palatul Suţu are loc vernisajul unei noi expoziţii din seria ”Maeştri ai benzii desenate româneşti”. Publicul este invitat la întâlnirea cu pictorul şi ilustratorul de carte Albin Stănescu. Intrarea la vernisaj este liberă.

Cel de-al treilea eveniment propus de Muzeul Municipiului Bucureşti va fi găzduit de Muzeul de Artă Populară ‘Prof. Dr. Nicolae Minovici’ şi reprezintă o activitate înscrisă în Concursul Naţional ”Cultură şi Civilizaţie România”.Intrarea este liberă, de asemenea.

La Muzeul ”Grigore Antipa”, doamnele şi domnişoarele au intrarea gratuită de 1 Martie. Vizitatorii pot admira acolo două expoziţii temporare: ”Un veac de zoologie” şi cea mai recentă expoziţie temporară, realizată de studenţii secţiei de grafică de la UNArte.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.