Multe necunoscute au fost aflate la Fotbal în Sală Sports Events

Miercuri seară a avut loc etapa cu numărul 2 din play-off și play-out la Fotbal în Sală Sports Events.

Pentru a continua să spere la primul loc, Genpact nu avea voie să piardă în disputa cu liderul Apa Nova. Am avut parte, ca de fiecare dată, de un meci cât se poate de disputat și dramatic.

Campionii încă în exercițiu au intrat însă cu o oarecare teamă, cedând deliberat mijlocul terenului și preferând contraatacurile. Apa Nova, de cealaltă parte, și-a etalat din nou jocul său ofensiv, cu portarul ieșit în postura de om în plus, tactică în urma căreia s-a făcut din nou diferența pe tabelă.

Chiar dacă Genpact a deschis scorul destul de repede, liderul a continuat să creadă în șansa sa, a egalat până la pauză, iar în repriza secundă, grație a încă unui gol incredibil marcat de cel mai bun jucător de pe teren, Robert Marincescu a reușit să își treacă în cont alte trei puncte, rezultat în urma căruia sunt aproape noii campioni.

În play-out, HP Inc. înregistrează o noua victorie, de data aceasta împotriva Radio România. Am văzut două echipe preocupate în primul rând de mișcare, un joc dominat de fair-play, fazele spectaculoase nelipsind, mai ales în repriza a doua, când pentru Radio România a intrat în teren și Claudiu Purluca, autor a două goluri. Se termină 6-2 și HP Inc. este astfel sigură de câștigarea play-out-ului.

Rămâneți conectați online cu București FM pentru a afla evoluția echipelor corporatiste în cel mai interesant campionat de fotbal marca Sports Events.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.