Restricții de trafic în Capitală

Cu ocazia unei manifestaţii organizate în Piaţa Victoriei, în ziua de 28 februarie, în intervalul orar 06:30-16:00, traficul rutier se va restricționa temporar.

Astfel, vor fi instituite următoarele restricţii de circulaţie:

începând cu ora 06:30, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu;

– la nevoie, se va restricţiona traficul şi pe Str. Paris și breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei;

începând cu ora 06:30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.