Semifinala din Fed Cup cu Franţa se joacă pe zgură

Federaţia Franceză de Tenis a comunicat în sfârşit, suprafaţa de joc pentru meciul din semifinalele din Cupa Fedetaţiei, informaţie transmisă prin reţelele de socializare.
Partida va avea loc în weekend-ul 20-21 aprilie la Rouen, localitate din Normandia şi se va juca pe o suprafaţă pe care Simona Halep a reuşit cea mai bună performanţă a carierei, câştigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, chiar anul trecut la Paris.
Francezii au avut de luat o hotărâre dificilă, ţinând cont de faptul că ambele echipe se descurcă foarte bine atât de hard cât şi pe zgură.
Semifinala de la Rouen(20-21 aprilie) se va juca într-o perioadă în care sportivele angrenate în circuitul WTA, vor face trecerea de la hard la zgură. La finalul lunii martie vom cunoaşte câştigătoarele turneelor din Statele Unite, de la Indian Wells şi Miami, iar a doua zi pe 22 aprilie chiar după semifinala de foc cu Franţa, va începe puternicul turneu Premier de la Stuttgart, turneu care se joacă pe zgură şi tot în sală.
Rămâne de văzut dacă Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu şi Ana Bogdan, vor reuşi să facă faţă Carolinei Garcia şi Kristinei Mladenovic, ambele sfert finaliste la Roland Garros.
Franţa cu siguranţă va alinia cel mai bun lot posibil din care nu vor lipsi Caroline Garcia (19 WTA), Alize Cornet (52 WTA), Pauline Parmentier (53 WTA) şi Kristina Mladenivic (60 WTA).
Reprezentativa Hexagonului a câştigat până acum de două ori Fed Cup şi a fost de asemenea de trei ori finalistă.
Sala Kindarena din Rouen unde se va juca semifinala, este o construcţie nouă cu 5234 de locuri, construcţie finalizată în 2012.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.