Două categorii de bilete aproape epuizate la show-ul lui Michael Flatley – Lord of the Dance: Dangerous Games

Peste 4.000 de persoane sunt așteptate pe 22 iunie, la Arenele Romane din Capitală să ia parte la unul dintre cele mai aplaudate spectacole din lume, pus în scenă de Michael Flatley și de maeștrii dansului irlandez – LORD OF THE DANCE. Revenirea dansatorilor irlandezi în țara noastră a fost bine primită de iubitorii genului, astfel că, două dintre categoriile de bilete au fost vândute in proporție de 90%.

Spectacolul LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES de la București face parte din turneul mondial 2019, care cuprinde peste 40 de reprezentații în Slovacia, Cehia, Brazilia, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus sau Rusia. Vizita artiștilor la București,a fost prelungită pentru alte două reprezentații la Craiova (23 iunie, Sala Polivalentă) și Oradea (25 iunie, Sala Spoturilor).

Noul show ”DANGEROUS GAMES” creat de Michael Flatley vine cu o nouă abordare din toate punctele de vedere. Acest ”show time extravaganza”, cum a mai fost numit de jurnaliștii Los Angeles Time, va captiva audiența cu o nouă coregrafie complexă dar și prin intermediul unui set vizual adaptat noilor tehnologii: proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori, acrobații de talie mondială și muzica live. Timp de două ore spectatorii vor lua parte la o incursiune în folclorul irlandez bazat pe lupta dintre bine și rău, o poveste de iubire în care supremația va fi câștigată în pași de dans.

Show-ul încununează cu succes munca de peste 20 de ani a celebrului dansator. De această dată, Michael Flatley, creatorul Lord of The Dance și dansatorul care a stabilit recordul mondial la step în 1998 cu 35 de pași pe secundă, va fi prezent pe scena Arenelor Romane prin intermediul unei proiecții video remarcabile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.