Simona Halep se califică în sferturile turneului de la Dubai

Sportiva din România continuă seria bună de rezultate obţinute în turneele din Emiratele Arabe şi se califică în sferturile concursului de la Dubai. Numărul doi mondial nu a avut un meci uşor cu Lesia Tsuremko, dar pe care a învins-o până la urmă în două seturi cu 6-3, 7-5.

Primul set a fost la dispoziţia sportivei noastre, care nu a forţat decât atât cât a fost nevoie, în momentele importante de joc. Simona a preferat schimburile lungi de mingi, schimburi care nu au fost deosebit de alerte, acest lucru avantajând-o pe sportive noastră. De partea cealaltă, Tsurenko nu a jucat rău, dar a greşit în momentele importante din set, lucru pe care Simona l-a valorificat prin câştigarea primului act cu 6-3.

În manşa secundă tot Simona a impus ritmul pe teren, ucrainianca fiind total neputincioasă în faţa stilului de joc împus de sportiva noastră. Chiar dacă a fost condusă cu 2-0 la game-uri, Halep a revenit imediat şi a egalat la 2. Fostul lider mondial pare să acuze oboseala acumulată în turneul de la Doha, dar experienţa şi mintea limpede, o ajută să-şi treacă în cont şi setul trei cu 7-5.

În sferturile turneului de la Dubai, Simona Halep se va întâlni cu învingătoarea din partida dintre Belinda Bencic şi Aryna Sabalenka.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.