Restricții de circulație în Capitală!

Manifestație a transportatorilor, mâine, în Piața Victoriei. Cu această ocazie, Brigada Rutieră anunță că va impune resticții de trafic.

De la ora 6.30 se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere.

Circulația va fi permisă permanent pe ambele sensuri ale Străzii Arh. Ion Mincu.

Tot de la 6.30, traficul rutier în Piaţa Victoriei va fi resistematizat. Se va circula pe două benzi pe sens, în fața Guvernului.

Rute alternative sunt Bd. Aviatorilor – Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Aerogării – Șos. București-Ploiești sau Bd. Ion Mihalache – Mareşal Averescu – Mărăşti – Piaţa Montreal – Șos. București-Ploiești.

Confederația Transportatorilor Autorizați din România a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfășurării unui miting de protest în Piața Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 și 28 februarie, între orele 9.00 – 15.00.

Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze legea taximetriei, în sensul eliminării concurenței neloiale practicate de platformele de tip Uber.

La solicitarea expresă a reprezentanților Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie și să renunțe la cel din data de 14 februarie, solicitat initial, dar au precizat că dacă revendicările lor nu vor fi soluționate în urma acțiunii de maine, la sfârșitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.