Sindicatele din penitenciare protestează joi şi vineri pentru o salarizare echitabilă

Ofiţeri si agenţi de poliţie şi penitenciare, alături de rezervişti militari ies în stradă pentru o salarizare echitabilă.
Acțiunea se va desfașura de la ora 9 în faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Justiţiei.
Vineri, 8 februarie, începând cu ora 8.30, protestul va continua la Parlament.

Poliţiştii consideră că le-a ajuns „cuţitul la os” şi trag un semnal de alarmă cu privire la ineficienţa dialogului social şi la modul defectuos în care Guvernul şi Ministerul Afacerilor Interne tratează revendicările salariale şi profesionale ale poliţiştilor şi personalului contractual.

„Sunt poliţişti care îşi sacrifică timpul liber pentru a rezolva un dosar, o raportare ‘urgentă’ sau alte probleme de serviciu ce nu suferă amânare. Fiecare am adus un scaun, un birou, un calculator o imprimantă, o coală sau un pix de acasă ori de la un prieten, ca să meargă treaba. Şi ei au spus mereu: se poate şi aşa! Nu putem fi mereu ‘donatorii’ de serviciu, altfel ne merităm soarta. Dacă nu vom lua atitudine fiecare la locul lui, vom ieşi la pensie cu aceeaşi speranţă înşelătoare: o să fie mai bine! Dacă mai apucăm pensia!”, susţin sindicaliştii din Poliţie.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.