Repetenție în clasa I, vacanță mai scurtă și bacalaureat diferențiat!

Acestea sunt propuneri pentru o nouă lege a educației.
Propuneri ale noului ministru; și ale fostului; de fapt, ale aceluiași ministru.
Ecaterina Andronescu anunța că o nouă Lege a Educației va fi finalizată până în vară.
Grupuri de lucru, lege modernă, evoluția sistemului de învățământ.

În urmă cu mai bine de trei ani, Comisia de invătământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, elabora un proiect de lege a Educației.
Cam aceleași din legea de anul acesta.
Până când legea va fi modernă dar și una și pentru posteritate, suntem campioni la analfabetism, avem o rată de abandon uriașă iar vârfurile sunt din ce în ce mai puține.
Cadourile sunt la modă, în continuare, iar viza de flotant pentru „o școală de vârf” se practică în continuare.
Dar…vom avea o lege modernă!

Ce înseamnă să fii elev în România și dacă mai înseamnă ceva, ne-au explicat, astăzi, În Comunitate, Daniela Visoianu, presedintă a Coaliției pentru Educație și Ovidiu Pâinișoară, profesor la Facultatea de Științe ale Educației din Universitatea București.

Vezi aici arhiva emisiunii În Comunitate!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.