Poleiul continuă să creeze probleme!

Circulaţia rutieră pe autostrada urbană A3 (tronsonul de 6,5 kilometri care face legătura între Strada Petricani din Bucureşti şi Șoseaua de Centură) a fost închisă din cauza poleiului, potrivit Centrului Infotrafic.

Și pe DN5 Bucureşti – Giurgiu se înregistrează probleme din cauza poleiului, în special pe segmentul Uzunu – Plopşoru ( kilometrii 36 – 40), în judeţul Giurgiu.

Șoferii sunt sfătuiți, așadar, să circule cu multă prudenţă, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile vehiculului.

Vremea rea afectează și traficul feroviar.
La această oră, în Gara de Nord, se înregistrează întârzieri de 20 – 160 minute la sosiri și de 20 – 50 de minute la plecări. Cele mai mari întârzieri le au trenurile care sosesc dinspre Iași și Galați, după cum a transmis reporterul București FM, Radu Șofran.

Vă reamintim că probleme s-au înregistrat și pe Aeroporul Otopeni. Sunt 17 curse aeriene întârziate şi patru anulate. Zborurile spre Suceava, Genova, Oradea şi Belgrad sunt cele anulate. Pe lângă întârzieri, un avion a aterizat de urgență, în această seară pe aeroport.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.