Operaţie în premieră naţională la Spitalul Militar din Capitală!

În cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a fost realizată, în premieră naţională, o procedură chirurgicală de implantare a unui dispozitiv pentru reducerea aritmiilor asociate insuficienţei cardiace avansate.

Dispozitivul este o soluţie terapeutică inovativă care are ca obiectiv restabilirea echilibrului sistemului nervos vegetativ prin reducerea suprastimulării simpato-adrenergice care apare în insuficienţa cardiacă şi constituie un mecanism important de progresie a bolii. Implantului dispozitivului are ca obiectiv ameliorarea simptomelor de insuficienta cardiacă prin îmbunătăţirea perfomanţei cardiace şi reducerea riscului de apariţie a aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienţei cardiace, factor care poate conduce la moartea subită cardiacă de cauză aritmică, aceasta reprezentând una dintre principalele modalităţi de deces, în cazul acestor pacienţi.

Pacientul, în vârstă de 68 de ani, suferea de insuficienţă cardiacă care se manifesta în principal prin oboseală la eforturi minime.
Operatia a fost realizată de o echipă medicală mixtă, formata din medici primari de chirurgie vasculară, de cardiologie si anestezist.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.