Mihai Mereuță: Deconectarea de la RADET este posibilă dar nu este o soluție pentru viitorul orașului!

În ultimul timp, în urma numeroaselor avarii din rețeaua RADET, mă întâlnesc tot mai des cu oameni care mă întreabă dacă se mai pot deconecta cu propriul apartament sau debranșa cu întreg blocul de la rețeaua de termoficare. Ei spun că le-ar fi mult mai bine dacă s-ar încălzi cu centrale de apartament, fie cu gaze naturale, fie pe bază de energie electrică. Fiindcă, atunci, ar avea căldură și apă caldă când și cât vor și ar putea avea un control asupra costurilor, spun cei supărați pe RADET.

Pentru a lămuri situația în ceea ce privește deconectările, la nivel de apartament, și debranșările, la nivel de bloc, de la încălzirea centralizată, am apelat la Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, un om care se ocupă de aproape 30 de ani de problemele asociațiilor de proprietari.

Șeful de la „Habitat” spune că, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere tehnic, deconectarea și debranșarea de la RADET sunt posibile, în afara sezonului de încălzire, desigur. Iar, în an electoral, Mereuță nu crede că vor fi instituite interdicții de tipul zonelor unitate de încălzire în acest sens.
Pe de altă parte, chiar autoritățile locale dau un mesaj greșit, în acest sens. Cum a fost posibil ca întregul Cartier ANL, situat în apropierea magistralei de termoficare, să fie gândit cu încălzire pe bază de centralele termice individuale, se întreabă Mereuță? Autoritățile ar trebui să branșeze toate instituțiile publice la sistemul de termoficare și să le plătească datoriile celor deja branșate, crede el.

Mihai Mereuță îi sfătuiește pe bucureșteni să nu se deconecteze sau debranșeze de la sistemul de termoficare, în primul rând pentru că nu ar exista posibilitatea ca un număr atât de mare de consumatori să își schimbe modul de încălzire dintr-o dată. În București sunt 560 de mii de apartamente branșate la sistemul centralizat de încălzire. Nu există posibilități tehnice pentru a asigura încălzirea cu centrale de apartament, pe gaze sau electrice, pentru toți acești consumatori, spune Mereuță.
Apoi, centralele individuale sunt ineficiente. Ele ard gazul natural pentru a produce doar căldură, în timp ce electrocentralele produc atât energie termică, cât și energie electrică, în cogenerare, explică șeful de la „Habitat”.
Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim la faptul că încălzirea cu centrale individuale de apartament ar genera o poluare foarte mare a orașului, mai spune Mereuță.
El mai atrage atenția asupra faptului că, prin scăderea numărului de consumatori, în urma deconectărilor și debranșărilor, eficiența sistemului centralizat de încălzire va scădea. Dacă sistemul de termoficare va dispărea, vor fi mulți care vor rămâne fără o alternativă pentru încălzire și apă caldă, deoarece nu vor avea posibilitățile financiare necesare pentru a-și instala o centrală termică de apartament, avertizează șeful Ligii „Habitat”. „Nu trebuie să ne gândim doar cum să rezolvăm problema încălzirii unui apartament dintr-un bloc, ci cum rezolvăm problema la nivelul întregului oraș”, crede Mereuță.

Cât privește nivelul de satisfacție al beneficiarilor serviciului public de încălzire în sistem centralizat, Mereuță spune că numărul reclamațiilor nu ar fi crescut, În această iarnă, față de sezonul de încălzire trecut. Este surprinzător dacă ne gândim la informațiile privind avarii RADET care apar pe toate canalele.
Nu există, însă, o sursă credibilă de monitorizare a avariilor. Și, când le spui oamenilor că numărul de avarii a scăzut, dar, în fiecare zi, auzi că 50 de blocuri, 30 de blocuri etc sunt fără căldură și apă caldă, este greu de înghițit spune Mihai Mereuță.
Șeful Ligii „Habitat” îi sfătuiește pe cetățeni, pe președinții sau administratorii de asociații de proprietari ca orice reclamație cu privire la parametrii serviciului de încălzire să o depună direct la Registratura RADET din strada Cavafii Vechi și să ceară număr de înregistrare. Nu trebuie făcute sesizări telefonice la secțiile regiei de termoficare sau la punctele termice, pentru că acestea nu sunt înregistrate în sistemul RADET, a explicat Mereuță.

Președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat” a mai declarat pentru București Fm că oamenii așteaptă din partea Primăriei Capitalei și din partea RADET un mesaj credibil. „Trebuie să ne spună, cu termene, în ce zone fierbinți, unde ies aburi din canalizare, vor interveni la vară pentru a schimba conductele, pentru ca să putem să credem că și peste un an, în vară, vor fi reabilitate alte segmente ale rețelei de transport și distribuție a energiei termice”, a mai spus Mihai Mereuță.

1 COMENTARIU

  1. duamne fereste, cine naiba are timp sa mearga la sediul radet? suntem in secolul 21, exista internat, exista mail, poate n-o fi pe planeta radet? cartierul anl este cu centrale de BLOC, nu individuale, domnu expertu lu peste prajit. sa nu ne deconectam ca da faliment radetul 🙂 a, e deja in faliment, drum bun!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.