Spitalele din Capitală limitează accesul vizitatorilor, în contextul creşterii numărului de cazuri de gripă

Mai multe spitale din Capitală, între care Grigore Alexandrescu, Marie Curie, Spitalul Universitar si Militar, au limitat vizitele aparţinătorilor în contextul creşterii numărului de cazuri de gripă.

Medicul Mihaela Bălgrădean de la Spitalul „Marie Curie” a declarat că unitatea are sectii de pacienti cronici unde nu este bine să intre vizitatorii cu gripă.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” anunţă, pe pagina de Facebook, că din cauza creşterii alarmante a cazurilor diagnosticate cu infecţii respiratorii severe de etiologie virală se impune limitarea accesului vizitatorilor în secţiile şi compartimentele medicale, precum şi interzicerea accesului vizitatorilor în Secţia ATI şi în saloanele de terapie intensivă, aflate pe secţiile medicale, dar şi interzicerea accesului, pe secţie, a persoanelor care manifestă simptome de viroze sau infecţii respiratorii.

Purtatorul de cuvânt al Spitalului Universitar, Silvia Nica sustine că pacientii trebuie să respecte programul de vizită și să intre doar câte o persoană la pacientul internat.

Directorul DSP, Cristina Pelin precizează că fiecare spital poate să ia această măsură de limitare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.