Simona Halep se califică în turul 3 la Australian Open

Prima favorită a turneului de Grand Slam de la Australian Open, îşi respectă blazonul şi se califică în turul trei la turneul de la Melbourne. Jucătoarea din Constanţa se împune în trei seturi deloc uşoare, în faţa americancei Sonia Kenin cu 6-3, 6-7(5), 6-4.

Primul set a fost la dispoziţia jucătoarei noastre. Simona a făcut break chiar în debutul primei manşe, pentru ca apoi primtr-un joc de un bun nivel tehnic, cu servicii bine plasate şi cu schimbări de direcţie, să-şi treacă în cont după 33 de minute primul set cu 6-3.

Setul 2 a fost mult mai echilibrat, cu schimbări de situaţie. Jucătoarea din România începe în forţă şi se distanţează destul de repede la 3-0, dar câteva momente de relaxare în jocul ei, îi permit lui Kenin să revină şi să egaleze scorul la 3. Egalitatea persistă până la 5-5 şi apoi se ajunge la tie break, unde Simona pierde la 5.

În decisiv, experienţa şi valoarea sportivei noastre şi-au spus cuvântul și setul trei este adjudecat tot de Simona cu 6-4.

În turul trei al Grand Slam-ului de la Australian Open, Simona Halep o va întâlni pe Venus Williams.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.